Regăsire
Autor: Tabita Oprea  |  Album: fara album  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de TabitaAndreea in 30/06/2021
Mă înconjor cu brațele-amândouă
Un egoist cuprins de a sa mândrie
Cu teamă-n sân și inima în două
Între-ndoila, chin și multă amăgire
Mă strag firav și totusi prea puternic
Cu eul meu război și pace dau
Și să mă cuceresc deloc sunt vrednic
Ar face o cineva în locul meu? !

-O fac! Chiar Eu deplin o fac
Fac pace între stânci de ură și durere
Și biruință dau acelor care cred și-o cere.
De te-ai întoarce cu privirea înspre Mine
Ai înțelege că legat de tine
Tot ce-ți aduce pace, vindecare
Și zâmbet, liniște, salvare
Sunt Eu.

Te-am regăsit.
Ești Tu.
Ești Altruistul ce pe cruce sus
Ducând poveri de oameni morți
Deschis-ai slavei Tale porți
În dragoste desăvârșită și supus
Ce bine că m-ai căutat, Isus!


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 377
  • Export PDF: 1
Opțiuni