Mulțumesc o, Prunc prea Sfânt!
Autor: Maria Luca  |  Album: Izvoare de iubire  |  Tematica: Nașterea Mântuitorului
Resursa adaugata de maria23luca in 27/12/2020
Poate într-o zi Iubirea va bate la ușa ta...
Dacă tu o ții închisă oare va putea intra?
Sau va sta în frig, afară iar tu, tot nepăsător
Vei mai pune la inimă încă-un lanț... încă-un zăvor?
Timpul trece... încă-un an se va naște-n calendare
Va fi poate-un an de jertfă sau un an de îndurare
Numai tu, străin și singur îl aștepți indiferent
Căci pe chpul tău surâsul de mulți ani este... absent!
De ce taci? N-ai auzit vestea mare ce răsună
Și în dragoste și pace tot pământul îl adună?
Nimeni nu ți-a spus de Pruncul ce în iesle s-a născut
Ca să fie omenirii Împărat... și Domn... și Scut?
Azi e timpul când Iubirea bate-ncet la poarta ta
Dacă tu nu Îi deschizi nicidecum nu va intra
Hai, sfărâmă orice lacăt... trage repede zăvorul
Căci la ușa ta-I acuma chiar Isus Mântuitorul
Vrea să-ți curețe veșmântul... sufletul să-ți mântuiască
Și-orice teamă sau durere în pustiu să o gonească!
Ninge și-i atâta pace... Domnul a venit la tine
Lanțurile-s dezlegate... nu sunt lacrimi, nici suspine
Doar o fericire simplă când din inimă șoptești:
”Mulțumesc o, Prunc prea Sfânt c-ai venit să mă iubești!”

Vulcan-27-12-2020
Mary
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1576
  • Export PDF: 3
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni