Pentru nimic din lume
Autor: Șerban Lavinia  |  Album: Cânt Domnului căci mi-a făcut bine!  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de semala120 in 05/08/2020
Referințe
Cine nu-și ia crucea lui și nu vine după Mine, nu este vrednic de Mine.
Cine își va păstra viața, o va pierde;
și cine își va pierde viața, pentru Mine, o va câștiga.
Matei 10:38,39

Pentru nimic în lume
nu aș fi acceptat
un viitor mai aspru
de cum mi l-am visat.

Pentru nimic în lume
nu m-aș fi înjosit,
ci bunul meu renume,
cu grijă l-am păzit.

Cât despre sănătate,
aș fi făcut orice
numai să nu m-ajungă
ce-aduce durere.

Pentru nimic în lume
confortul meu muncit
de bunăvoie, Doamne,
nu l-aș fi dăruit.

Pentru nimic din lume
nici astăzi nu le-aș da;
dar acum știu mai bine,
le am din mâna Ta.

Și dacă mi le-ai cere,
să le jertfesc cândva,
renunț cu bucurie,
păstrez numai crucea!
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 708
Opțiuni