Citim că Duhul Domnului Se odihnea
Peste Isus, pe capul Lui Se bucura.
Lumina-I albă, în culori de curcubeu
O revelau Duhuri -șapte- din Dumnezeu.

Înțelepciunea-i temelie de-ametist:
O gemă scumpă violet-deschis.
Căci mov este și-apus și răsărit,
Cu chibzuință s-a creat, s-a isprăvit.
Iar Sfatul este indigo-ul Lui:
Ascultă-L, să devii copie-a Fiului!
Spor are-n spirit cel ce se smerește:
Aceluia Harul Se dăruiește!

Duhul Lui de Dreptate, de Justiție,
Are culoare-albastră-azurie:
E cerul, cu a lui credincioșie!
Frica de Domnu-i de culoare verde,
( Ca frunzele smochinilor din Eden),
Căci primii oameni se temeau că-i vede.
E și nuanța prospețimii, tinereții,
Teama de El te ține-n calea vieții.

Aurie-i nuanța Priceperii
Ca holdele pe vremea coacerii,
Ca nimbul sfinților, Sionul Nemuririi.
Oranj este Duhul de Cunoștință,
Căci Soarele pătrunde-orice conștiință
Și luminează chiar în temniță.
Isus e Soarele Tămăduirii,
Ce strălucește-n bezna omenirii.

Duhul de Tărie e Raza roșie,
Care aduce patos, energie!
Din Boțra-e a Mielului Mânie,
Căci haina Lui, de sânge-i purpurie.
Prin șapte ochi, știința I Se-afirmă,
Iar șapte coarne, Forța-I o confirmă.
Căci Curcubeul e-un sfânt semafor:
De roșu, fugi, pe verde- fii temător!

Doar Mielul are -n mână șapte stele,
Ca sacre lămpi de foc ard, pururi, ele.
Veghind în fața Tronului, prin ungere,
Ce, astfel, izvorăște glasuri, fulgere!
Isus umblă printre șapte sfeșnice,
Tot împlinind la planuri veșnice.
Au fost șapte zile-ale creației
Și-s șapte ani de-urgie, după Grație.