Tineri dragi: mire, mireasă...
Autor: Ica Dragoi  |  Album: Nunta  |  Tematica: Nunta
Resursa adaugata de valeriamida in 28/06/2020
Tineri dragi: mire, mireasă,
La altar azi aţi venit,
În această zi frumoasă,
Totul e deosebit.

Sunteţi plini de bucurie,
Şi cu zâmbetul pe faţă,
Iar în jur e armonie,
Totul este plin de viaţă.

Domnul să vă însoţească,
Binecuvântări vă dea,
Prin furtuni să vă-ntărească,
Să vă fie alăturea.

Împreună pe-a Sa cale,
Să înaintaţi mereu,
Ancoraţi să fiţi de ceruri,
De preasfântul Dumnezeu.

Căminul vostru să fie,
Colţ de rai, loc fericit,
Cu cântări şi armonie,
Unde Domnul e slăvit.

Copii să vă dăruiască,
Sănătoşi, veseli mereu,
Domnul să vă ocrotească,
Vă păstreze-n harul Său.

Faţa Lui să lumineze,
Peste voi în orice ceas,
Să vă binecuvânteze,
Să vegheze-al vostru pas.
Amin!


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 6251
  • Export PDF: 3
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni