Biruința Mielului
Autor: Ioan Hapca  |  Album: Reflecții  |  Tematica: Paște
Resursa adaugata de Ioanhapca in 19/04/2020
Biruința Mielului

Omenirea pervertită
De minciună îndrăgostită,
A răstignit Adevărul
Adoptând neadevărul.

Adevărul a murit,
Dar, fiind neprihănit,
Morții-aduce umilință
Cu-a învierii biruință.

Ura fără de măsură
Moartea Dragostei cerură;
Ea, a dat prin Iad ocol,
Și-a lăsat mormântul gol.

Moartea n-a putut ținea
La întuneric, Dragostea!
Biruința a fost deplină
Pentru Lumina divină!

Bucurați-vă, popoare!
Dați-I cinste cu ardoare!
Dragostea-I biruitoare
Și-Adevăru-n veci, nu moare!

Răutatea ta de lup,
Sfâșia Divinul trup;
Însă El, cu bunătatea,
A învins răul și moartea!

Tuturor a făcut bine,
N-a privit nicicând spre Sine
Ci, S-a jertfit pentru tine
Biruind răul prin bine!

Binele a triumfat -
Hristos Domnul a înviat!
„Cei blânzi”, cum spune Cuvântul,
„Ei vor moșteni pământul”.

Moartea e pe veci înfrântă
Prin viața Lui cea sfântă!
Chiar dacă-n trup gustăm moartea,
Viața în veșnicii ni-i partea,

Căci prin har, și prin credință,
Trăim plini de biruință,
Că-avem viața Mielului
Și neprihănirea Lui!

Nu rămânem de rușine:
Biruim răul prin bine;
Iubim și trăim smeriți
Fiindcă suntem mântuiți!

Biruința Mielului
Și gloria Domnului
Ne sunt steag! Și împodobire,
Veșnica-I neprihănire;

Și vom vesti tuturor,
Că avem un Mântuitor
Bun și Atotbiruitor,
Domn în vecii vecilor!

19/04/2020*Ioan Hapca
(Zaragoza)
Mulțumiri de versuri, un tablou perfect în care apare nelegiuirea omului și nevoia acestuia de iertare, triumful vieții asupra morții, împodobirea în neprihănire prin puterea sângelui de la Golgota... sfinte binecuvântări!
Adăugat în 19/04/2020 de floridinmaracineni
Un elogiu poetic adus Mielului, o evanghelizare în versuri mereu oportună pentru toate sufletele de cititori!
Adăugat în 09/05/2020 de loredanam
Statistici
  • Vizualizări: 2000
  • Export PDF: 8
  • Comentarii: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni