Când Harul Lui
Autor: Stelian Ciobanu  |  Album: Dor de Cer  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de ciobanusistelian in 13/10/2019
Când Harul Lui

Când Harul Lui, te poartă spre frumos,
Spre tot ce este curat, spre locuri Divine
Atunci, ființa ta, este plină de Hristos,
Uniți pentru vecie, în Împărăția, care vine.

Urci treaptă cu treaptă, spre locurile de sus
Căutând vegherea și rugăciunea aprinsă
Acolo, prin credință, te întâlnești cu Isus,
Candela inimii, este totdeauna, aprinsă.

Doamne, alungă de la mine, tot ce este firesc
Tot ce este mândrie, trufie, fală și un nume
Nu vreau să am nimic, din ce este pământesc
Să fiu demn și fără tină, bucuros de al Tău, Nume.

Atunci, când inima ta, s-a golit de eul tău,
Vei fi o făptură nouă, o viață curată, de sfânt
De acum, ești pe deplin, copilul lui, Dumnezeu,
Împlitor al Scripturii Sfinte, cum scrie în Cuvânt.

Când tot ce vorbești, ce gândești și ce faci,
Este rodul jertfei de la cruce, jertfa Lui, deplină
Toată truda pentru Domnul Isus, Lui, îi placi
El, Ți-a dat, ce n-ai avut, Sfânta Sa, Lumină.
Amin!










Prin credință,urci treaptă cu treaptă,să atingi cele mai înalte culmi,să te întâlnești cu Domnul, Isus.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 557
Opțiuni