Domnul bate încă-o dată...
Autor: Maria Luca  |  Album: Clocot de cuvinte  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de maria23luca in 08/10/2019
Domnul bate încă-o dată
La a sufletului poartă
Cu iubirea Lui de Tată
Oare astăzi Îl auzi?
Sau la fel ca altă dată
Poarta este încuiată
Și de dragostea-I de Tată
Prin unghere te ascunzi?

Bate Domnul... încă bate
Într-o lume de păcate
Pe la porțile-ncuiate
Cine Îi deschide oare?
Se aude de departe
Zvon de glas... ecou de șoapte
Ce se pierd târziu în noapte:
”Doar la El găsiți salvare!”

De ce stai? Încă nu știi
Că e Domnul din vecii
Ce încearcă a-ți vorbi?
Vocea oare nu-I auzi?
El te-nvață a iubi
Și în pace a trăi
El e Domnul inimii!
Nu vrei astăzi să-I răspunzi?

Vulcan-08-10-2019
Mary
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 752
  • Export PDF: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni