Mi-am pus viața-n mâna Ta!
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: Ce bine e cu Dumnezeu!  |  Tematica: Slujire
Resursa adaugata de florenta.sarmasan in 11/08/2019
Mi-am pus viața-n mâna Ta!


Mi-am pus viața-n mâna Ta,
Calea dreaptă, am ales.
Nu-i ușor să mergi pe ea
Și e greu de înțeles.

Toți mi-au spus că am greșit,
Ce-am făcut, e nebunesc.
Spun că am păcătuit
Și de aceea mă smeresc.

Mă judecă fiecare,
Dar eu știu clar și precis
C-am greșit în viață tare
Și de aceea m-am decis.

Adevărul ei îl spun
Multe am păcătuit
Însă astăzi mă supun
Și vreau să fiu pocăit.

Sunt mirați, privesc la mine,
Dar eu nu mă dau bătut,
Căci nimic nu mă mai ține,
De Domnul vreau să ascult.

O minune am trăit,
Hotărârea am luat.
Pe Domnul L-am întâlnit
Și pe loc, eu L-am urmat.

Ei toți văd pe chipul meu
Așa multă fericire.
Acum sunt vesel mereu
Și sunt plin de mulțumire.

La toți le-am împărtășit
Bucuria mea, cea mare:
Cu Domnul m-am întâlnit,
Cu a Sa mare îndurare,

Cu-a Sa mare bunătate,
Ce-mi aduce mângâiere.
Cu El izbutesc în toate,
Căci mă umplu de putere.

Domnul meu cel minunat,
Bunul meu Isus divin,
Viața mea a luminat,
Cu Duh, m-a umplut din plin.

Domnul meu m-a transformat:
Sunt alt om, sunt credincios.
Eu, cu El m-am împăcat,
Cu al meu Isus Hristos.

Amin

Câmpia Turzii, 7 august 2019
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 677
  • Export PDF: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni