CREDINŢA ŞI FAPTA
Autor: Mircea Pătruică  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de toamna in 23/02/2006
Poezia este o scenă din viaţa scriitorului
Walter Scott.

Voiam să trec pe malul celălalt
A unui lac,dar nu înot,
Distanţa era prea mare
Ştiam că n-am să pot.

Am apelat atunci la un bătrîn pescar,
Ce-avea la mal o barcă,legată de un par.

Plin de bucurie că-mi este de folos
El mă pofti în barcă,şi-mi zise- să stau jos.

De cum vîslele bărcii le puse în mişcare,
Vedeam pe ele un scris,de tipar mai mare.

CREDINŢA era scris pe vîsla cea din dreapta,
Iar pe cealălaltă la fel de mare: FAPTA.

Cerut-am lămurire bătrînului pescar,
Şi-apoi el începuse să îmi explice rar;

Dacă-n viaţă numai una din vîsle folosim,
Poţi să vezi practic,pe loc ne învîrtim.

Vîsli atunci pescarul numai c-o lopată,
Şi barca lor în cercuri, se învîrti îndată.

-Credinţa şi cu fapta ţine bine minte,
Lucrează împreună, te duce înainte.

Cu amîndouă-n viaţă, mergi fără să greşeşti,
Ajungi la ţărmu-acela pe care îl doreşti

Am înţeles dupaceia din convorbirea ce-a urmat
Că bătrînul era pescar la propiu,
dar şi la figurat.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 2805
  • Export PDF: 3
  • Favorită: 1
Opțiuni