Hristos este al tuturor
Autor: Horia Stănicel  |  Album: De mână cu Hristos  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de Hqria1962 in 04/04/2019
Hristos este al tuturor.

Hristos este al tuturor,
Al celor ce-l iubim,
Cei pentru care s-a jertfit,
Sau cei ce ne jertfim.
Căci Domnul lasă Crucea Sa,
Cu sânge și suspine,
Ca cei ce vor veni viață să ia,
Doar prin apostoli, Sfinți,
Și prin creștini, prin mine și prin tine.
Hristos nu poate fi închiriat,
Precum un carusel de Circ,
Este chiar necuprins și locuiește-n inimi,
De îl iubești coboară-n vis,
Sau îți apare pe Cărare,
Căci Domnul este viu și știe ce te doare.
Mulți au dorit să-l fure pe Hristos,
Să-l vândă ca pe-o marfă,
Dar cum încearcă să facă vreun negoț,
Domnul pe loc îi lasă,
Rămân doar cu muzee din biserici sau ruinate catedrale,
Căci Harul Domnului Hristos
Pe loc se și retrage!
Alții au strâns averi pătate chiar cu sânge,
Crezând că Domnul nu îi vede sau nici nu îi aude,
Aceștia sunt încredințați ai celui rău,
Vicleanului ce minte,
Că Domnul este mort și stăpânire nu există!
O Doamne, tu nu poți sta în locuri întinate,
Căci ele ar fi fost cândva și sfinte și curate!
Unde sunt astăzi ale tale drepte case,
Pline doar de creștini curați,
Ce-alcătuiau bisericile toate?
(Horia Stanicel 4 aprilie 2019).
Statistici
  • Vizualizări: 566
Opțiuni