Se lasă-ntuneric peste continente și inimi,
Credința curată-i giuvaer, mai greu de găsit,
Semnele vremurilor nu-nspăimântă pe nimeni,
Lămpile au para mai slabă, pâlpâind obosit.

Întreaga Creație geme așteptând izbăvire,
Mulți aleși au pierdut untdelemnul din vas,
Stricăciunea, desfrâul par fără stăvilire,
Omenirea-și trăieste al doisprezecelea ceas.

Ne amăgim existența cu circ și cu pâine,
Avizi dupa lumescul avut, pierduți în visări,
De mult n-am mai avut grija zilei de mâine,
Nici rugi nu mai pleacă spre înaltele zări.

Furați de secunda prezentă ce multe promite
Ne-nfășoară minutele, ora târzie în noapte,
Am rătăcit de la Cale, am călcat legăminte
Candelele-s stinse și ne seduc șoapte.

Neputincioși am ajuns, umiliți, dezgoliți
De veșmântul iubirii cu har și... mereu
Ascundem trecutul hidos și murdar, schilodiți
Sub povara blestemului păcatului greu.

Căutăm doctorii, un balsam pentru rană
Dar nu este leac, nu găsim mângâiere.
Lihniți cerșim dulcea, cereasca Ta mană,
Stinși în priviri, goi... și sleiți de putere.

E ceasul trezirii la jertfă, la lucru, la luptă,
Poate-i chiar cel din urmă ceas ce ni-i dat!
Până ieri stejar falnic, azi o trestie frântă …

E ceasul schimbării! Nu-i timp de-amânat!

Dezleagă-ne, Doamne, de lume, de fire,
De lutul nevolnic și dezrobiți, înnoiți
Dorim să-ți auzim pașii, slăvitule Mire!
La-a Nunții strigare, să fim cu Tine uniți!

Olivia Pocol (Bâlc)