Dintre cei mulți Tu m-ai ales!
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: Să umblăm cu Dumnezeu!  |  Tematica: Laudă și închinare
Resursa adaugata de florenta.sarmasan in 09/07/2018
Dintre cei mulți Tu m-ai ales!


Ai onorat a mea credință
Și în cuptor nu m-ai lăsat,
În încercare, biruință
Mi-ai dat și viața mi-ai salvat

Căci inima, Tu mi-ai văzut-o...
Adesea, am păcătuit,
Prea bine Tu ai cunoscut-o.
Minuni în viața mea-ai sădit,

Minuni ce nu le-am înțeles
Dar, am simțit binele Tău:
Dintre cei mulți, Tu m-ai ales
Ca eu să Te slujesc mereu.

Spărtura-n care am fost pus
M-a copleșit, m-a înfricoșat,
Dar Tu, iubitul meu Isus
Mi-ai dat putere să răzbat.

Prin Duhul Tău cel Sfânt, Isus
Înțelepciune am primit
Și n-am cârtit orice mi-ai spus
Cu dragoste am împlinit.

A mea nădejde e în Tine,
Numai cu Tine reușesc,
Mă rog și Te chem lângă mine:
Putere dă-mi, să biruiesc.

Amin

Câmpia Turzii, 5 iulie 2018
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 929
  • Export PDF: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni