CE GÂNDEȘTE DUMNEZEU?
Autor: Dacian Fîță  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Dacian1984 in 03/07/2018
CE GÂNDEȘTE DUMNEZEU?

Te-ai gândit vreodată amice
Ce gândește Dumnezeu?
El ce lumea o conduce
După sfânt Cuvântul Său.

Da, El a creat pământul
Un cuvânt doar, El a spus
A făurit chiar și omul,
Toate-n ființă le-a adus.

A creat chiar și planete
Sutele de galaxii,
Lor le-a dat porunci concrete
Ce le-ascultă zi de zi.

Domnul a creat natura,
Le-a făcut pe animale,
Asta ne spune Scriptura
Îi dai oare tu crezare?

Nu-i nimic în astă lume
Ce-a luat ființă prin hazard
Ci proiectu-n întregime
E făcut de Cel Prea-Nalt.

Când pe om El l-a creat,
Dumnezeu i-a dat povețe
În Eden l-a asezat
Să asculte și să-nvețe.

Dar omul, n-a ascultat
Glasul Domnului cel Sfânt
Și porunca i-a-ncalcat
Ignorând al Său cuvânt.

Ce gândea Domnul atunci
Cine oare s-a-ntrebat?
Când Tu spui și dai porunci
Iar omul le-a ignorat.

Dumnezeu ura păcatul
Însă omul îl iubea
Moartea fiind rezultatul
Celui ce se razvratea.

Și, găndind ca un Părinte
La o cale de scăpare
Îi venise atunci în minte
Singurul plan de salvare.

Omul, orice-ar fi făcut
Nu putea să se salveze,
Dumnezeu asta-a stiut
Și-a ales să se-ntrupeze.

El a luat asupra Lui
Chin, ocară și rușine
Tot păcatul omului
Ca să-i fie tot lui bine.

El pe cruce-a oferit
Plata ce se cuvenea
Si păcatu-a ispășit
Fiindca omul îl iubea.

Așadar, ce gânduri are
Astăzi, Bunul Dumnezeu?
Vrei tu din a ta umblare
Să te-oprești amicul meu?

Ce părere are Domnul
Despre viața mea si-a ta?
Ascultă-mi astazi îndemnul
Și vino pe Calea Sa!

Domnul are pentru tine
Pregătite și așteaptă,
Binecuvantări depline,
Ia decizia înțeleaptă!

Ce gândește Dumnezeu?
Vrea ca sa te lași de rău,
El te-așteaptă dragul meu
Să devii copilul Său.

AMIN
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 583
  • Export PDF: 1
Opțiuni