Mai fă un pas!
Autor: Maria Luca  |  Album: Clocot de cuvinte  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de maria23luca in 01/07/2018

Mai fă un pas... o nouă zi în zare se arată
Poate e ziua cea mai scumpă ce ai avut vreodată
Mai fă un pas... nu-ți fie teamă e Dumnezeu cu tine
El știe rănile să lege și lacrimi să aline!

Mai fă un pas și nu privi la spinii de pe cale
Și nici la valurile multe ce s-au pornit în vale!
Mai fă un pas și-a ta privire s-o ațintești spre cer
Căci de acolo-ți iei puterea în traiul efemer!

Mai fă un pas căci Dumnezeu și astăzi te veghează
Prin lumea plină de păcate El calea-ți luminează!
Mai fă un pas și ai credința că viața-ți va zâmbi
Cât timp vei ști ce prețios e harul de-a iubi!

Zâmbește... știi ce minunat e darul ce-ai primit?
O nouă zi e o comoară... un dar neprețuit!
Mai fă un pas și bucuria s-o văd pe chipul tău
Căci ești un OM și mai presus... ești fiu de Dumnezeu!

Vulcan-28-06-2018
Mary


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1439
  • Export PDF: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni