Măreață îndurare
Autor: Toma Coca  |  Album: Iubire infinită  |  Tematica: Laudă și închinare
Resursa adaugata de cocatoma in 15/06/2018
Măreață îndurare

”Măreț Har”, coboară iar,
Cu binecuvântare-n dar!
Din lava Lui să iasă,
În glastra de aur, floare aleasă.
Privesc de jos abisul...
Îmi renaște frumos, visul
Că voi mai avea o primăvară,
Pomul, îmi va înflori iară.

Petalele vor fi doar note;
Pe portativ, un cânt de bucurie.
Ramul îmi va fi plin de sevă,
Iubire, bunătate, iertare, statornicie.
Jerfa mea, pe altar o pun:
Corola florii și mult parfum.
Vreau o primăvară cu noi doi,
Urcând spre mântuire de mână - NOI -
Cerul șoptește: ”Ești iertat”!
La Golgota, Isus a semnat
Cu Sânge Sfânt, Ceresc.
În glas, cu durere, mi-a spus: 'Te ocrotesc! '
Și a trecut timpul efemer...
Lângă râul vieții a înflorit: - DOR DE CER! -
A început în mine să crească
-DOR - de viața, Sfântă Cerească.

Mai șterge din hrislovul ceresc
Tot ce am greșit, ce mai greșesc...
Ard în clocotul din lavă,
Ramurile cu sevă amară.
Azi, se trezesc la viață-n mine mugurii.
Vor face roade mature, dulci.
Doresc să-Ţi adun rodul sănătos,
Pe al vieții taler de aur, frumos.

Cu Tine... să urc eternități...
Pentru anotimpurile ce-au trecut
Să-Ţi mulțumesc, de bunătăți,
Și pentru cât m-ai iubit.
Înflăcărez duhul din mine,
Te laud! ... Îți dau mulțumire!
Că-n toată viața ”Tu” mi-ai fost
Ocrotitor! ... Nelipsit adăpost!

Un clocot din vulcan se aude...
Zguduie totul în mine.
În lavă, arde încă un jar;
Cărbunii aprinși în mine, iar.
Iar dintr-o rază de lumină,
Și un pumn de țărână fină,
Și o dragoste sfântă, cerească,
Mi-ai modelat vasul, ființa fină.

Mii de simțăminte m-au nins...
Unul, a fost cel mai mare...
Dorul de ”Creator” ce m-a cuprins,
În atâția ani de așteptare! ...
Azi... e o altă primăvară.
Îmbobocite-s ramurile în livadă,
Eu... un ram... cam aplecat!
Dar... plin de sevă, nu-i uscat.

Adieri de vânt ating arcușul;
În surdină, cântă mugurul
Scăldat de razele de soare.
Mii de Mulțumiri și Osanale!
Aș vrea să nu regreți prea mult,
Că vasul mi l-ai refăcut,
L-ai șlefuit, l-ai încercat,
Ți-am mulțumit, Te-am lăudat.

Dorințe noi, iar ai aprins!
Ai uns cu Mir al meu vis!
În așteptarea din priviri
Curgea un râu din adâncimi...
Ai pecetluit-o cu iubire
Nădejdea, pentru a Ta venire,
Ziua cea mare, fericită,
Să îmbrac veșmânt de - MÂNTUITĂ -


ALGHERO/15/06/2018
Am citit-o cu plăcere căci aşa a hotărât Domnul să simţim unii cu alţii, mulţumiri Coca,fii binecuvântată.
Adăugat în 15/06/2018 de floridinmaracineni
Statistici
  • Vizualizări: 711
  • Export PDF: 1
  • Comentarii: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni