Rugăciunea în Duhul
Autor: Arancutean Eliza  |  Album: Ploaia tarzie  |  Tematica: Cincizecime
Resursa adaugata de elizaarancutean in 23/05/2018
Rugăciunea în Duhul

1 Corinteni 14/2

"În adevăr, cine vorbeşte  în altă limbă nu vorbeşte oamenilor, ci lui Dumnezeu, căci nimeni nu-l înţelege şi, cu duhul, el spune taine."

Haina nopții e presărată cu stele,
Licurici argintii, minunate mărgele,
În noaptea adâncă, suspină și un nai,
Un cântec tainic, duios, înalță spre rai.


Deschid fereastra sufletului în noapte,
Îmi ridic ochii spre înălțimi albastre,
Ce zice naiul, fără cuvinte, duios,
În ceruri, va înțelege Domnul Cristos!


Și cântecul meu se înalță ca un fum,
Duhuri leșină pe al rugăciunii drum,
Nimeni nu înțelege acest cânt senin,
Decât Domnul ce șede pe tronul divin.


Legat sunt de ceruri cu fire de aur,
Legat sunt pe veci de al Cerului Faur,
Eu nu am cuvinte și nu știu să cânt,
Dar cântă, la nai, Porumbelul cel Sfânt.


Se crapă de ziuă, grădina -i în floare,
De iubire, cântă o privighetoare,
Ploaie târzie și flacără de foc sfânt;
Domnul a răspuns la al duhului meu cânt!
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1377
  • Export PDF: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni