Doamne, îndură-Te de mine!
Autor: Toma Coca  |  Album: Iubire infinită  |  Tematica: Laudă și închinare
Resursa adaugata de cocatoma in 08/05/2018
Doamne, îndură-Te de mine!


Doamne, îndură-Te de mine!
Nu mă lăsa, dă-mi putere,
Ceresc curaj, ca să privesc
Stelele, cum strălucesc.
Lasă-mă să ating corola...
Să-Ți simt mâna, mângâierea.
S-adun stelele șirag,
În rugă, să le împletesc cu drag.
Cred Doamne! ... Cu adevărat:
Tu-mi ești ”Tată”! Ești Împărat!
Iar în zarea cea albastră,
Grija mea, mereu mi-o poartă.

Te rog, Doamne! ... Timpul îl leagă!
Și mă binecuvintează
Ca să îmi mai lucrez câmpul,
Să încolțească în mine, Cuvântul!
S-adun comori... Sfinte, Divine,
Roade... pentru mântuire...
Luminează-mă de Sus,
Cu strălucirea fără de Apus...
Plină de dragoste să dăruiesc
Ajutor, celor ce rătăcesc.
La răscruci, celor căzuți,
Să le arăt calea spre 'Munți'.

Dospesc în mine temerile nirvanei,
Ascunse în vadra pământului.
Vulcan mi-e inima, erupe rugi...
Gând frumos, parfum de crini.
Amurgul! ... Încet, încet, mă cheamă
Cu raza-i rubinie, ascunsă în taină,
În locul cunoscut doar de Tine!
Asfințitul! ... Așterne tăcerea în mine!
Mă arde dorul să pășesc pe flori eterne
Unde liniștea sfântă se așterne...
Să-Ţi duc năframa țesută din curcubeu.
Isuse, pe ea vei găsi scris... tot dorul meu.

ALGHERO/08/05/2018


Fii binecuvântată pentru frumoasele dorinţe si cuvinte.
Adăugat în 09/05/2018 de floridinmaracineni
Statistici
  • Vizualizări: 1547
  • Export PDF: 1
  • Comentarii: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni