Când duhu-n mine plânge
Autor: Lucica Boltaşu  |  Album: Divină iubire  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de lboltasu in 07/04/2018
În mâna Ta de Tată Eu sufletul îmi las,
Când duhu-n mine plânge, Tu fă în el popas,
Al Tău Duh Sfânt să-l umple cu pace şi alin,
Să nu mai sorb din cupa umplută cu pelin!

Eu ştiu şi simt că viața nu este roz mereu,
Dar mă încred în Domnul, căci este Dumnezeu,
Ce-i rânduit de Tine, Preasfinte, eu accept,
Căci nu-i nimeni în lume, mai bun, mai sfânt, mai drept!

De ce-s atâtea lacrimi? Acuma nu-nțeleg,
Dar când voi fi în slavă vedea-voi un întreg,
Aici, frânturi văd zilnic, clișee, dar apoi,
Voi dezlega misterul şi viața din altoi.

Voi înțelege rana din trupul lui Cristos,
Când a murit pe cruce, salvând pe păcătos,
Lăstarul ce-a prins viață sun eu și tu şi el,
Desăvârșita jertfă a blândului, sfânt Miel!

Făpturi cândva pierdute pe drumuri de abis,
Am fost spălate-n sânge. În Biblie e scris,
Că cel ce crede-n Domnul, în veci nu va pieri,
Ci va trăi de-a pururi cu El în veșnicii!

De-aceea mai ciopleşte Isus din Nazaret
Şi-nlătură cei putred, uscat şi ce nu-i drept,
Mai lăcrimează trunchiul, vărsând din seva lui,
Dar dulce e nectarul din cupa Tatălui!

Mai bine lăcrimarea aicea pe pământ,
Decât o veşnicie lipsită de Cuvânt,
Mă curățește Doamne, Isuse-Dumnezeu,
Căci orb am fost o viață, ca orbul Bartimeu!

Dar Tu când Ți-arăți slava şi doar o vorbă spui,
Oprești chiar şi furtuna, ca Tine altul nu-i!
Lipește-mă de-apururi de pieptul Tău Isus,
Să nu fiu dat la moarte, să nu mă las răpus!

Căci strălucirea lumii ademenește, stiu,
De-aceea spun mulțimii: "Isus Cristos e viu!"
Mă ancorez în Tine, Iubitul meu Mesia,
În Tine am viața, nădejdea, bucuria!

07/04/18, Barcelona- Lucica Boltasu
Felicitari sora Lucica, un poem minunat, Domnul sa ne dea putere sa indreptam tot ce este grest in viata noastra, Domnul sa ne dea biruinta in toate! Fiti binecuvantata!
Adăugat în 08/04/2018 de florenta.sarmasan
Statistici
  • Vizualizări: 1325
  • Export PDF: 127
  • Comentarii: 1
Opțiuni