Bucurie de Florii
Autor: Toma Simona Magdalena  |  Album: Clipe de cer  |  Tematica: Paște
Resursa adaugata de Simo_7 in 27/03/2018
Osana! E Rege! Se-aude-n multime,
Hristos e Mesia, al nostru-Mpărat!
Tresalte pământul, răsune cântarea,
Să-I dăm astăzi slavă, mereu, ne-ncetat!

Și-n drum se aștern a pomilor frunze...
Măslini și finici, apoi hainele moi;
Mulțimea tresaltă și cântă-nainte:
Osana! E Rege, Cel Sfânt e cu noi!

Isus îi privește, coboară pe cale,
Călare pe-asin, blândul Rege slăvit
Cunoaște mulțimea, El știe și ura...
Pe cei ce-L vor pierde, pe Domnul iubit...

Privește de-asemeni... privește copiii
Și-un zâmbet pe buze-nflorește frumos;
Osana! Ei cântă, o Rege-al Măririi,
Slăvit fii de-a pururi, Iubite Hristos!

Stăpân fi-ne Doamne, acum și-n vecie,
Tresalte tot cerul și-ntregul pământ;
Osana! Isuse, Ți-aducem doar Ție,
Ne binecuvântă, o Doamne Preasfânt!

Amin! (27.3. 2018)
Domnul nostru a fost primit cu bucurie de mulțime, i s-au așternut pe drum ramuri de finic, frunze de măslini, hainele au fost puse inaintea Lui. Dar multi din acei oameni nu L-au primit cu inimi deschise, curate si L-au părăsit peste câteva zile, au fugit, nu i-au fost alături nici măcar ucenicii! Dar Domnul știa că El a venit cu un scop și anume de-a ne mântui! Isus ne iubește! Ce har să avem Un Măntuitor așa de minunat!
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 2075
  • Export PDF: 1
  • Favorită: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni