De nu L-am fi respins pe Dumnezeu!
Autor: Laura Minciună  |  Album: Iubirea Ta eterna  |  Tematica: Evanghelizare
Resursa adaugata de llaura in 24/03/2018
Se-nlătură valorile creștine,
Iar etica-i ținută-n separeu,
Nu mai există teamă, nici rușine
Fiindcă L-am respins pe Dumnezeu!

Ne plângem că trăim în vremuri grele...
Divinul S-a retras din curcubeu...
Dar nu se întâmplau atâtea rele
De L-am fi cunoscut pe Dumnezeu!

Credința e banală, demodată...
Și zboară viața-n cursul său ateu,
Deplin nu suntem fericiți vreodată
Căci L-am abandonat pe Dumnezeu!

Dar cine regretând vrea a se-ntoarce
De la păcatul ce-l apasă greu,
Prin harul lui Isus primi-va pace
Și viață-n veșnicii cu Dumnezeu!

Brădet, 24 03 2018
...cu alte cuvinte, am păcătuit faţă de Dumnezeu prin respingerea dragostei Sale... ignoranţa ne duce iată, spre suferinţă... mulţumiri sora de un mesaj aşa de real, fii binecuvântată.
Adăugat în 24/03/2018 de floridinmaracineni
Așa este...dar trebuie să se împlinească Scriptura. Domnul fie cu noi!
Adăugat în 24/03/2018 de llaura
Statistici
  • Vizualizări: 997
  • Export PDF: 8
  • Comentarii: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni