Pe Hristos Domnu-L iubim
Autor: Ioan Hapca  |  Album: Din rutina cugetului nou  |  Tematica: Cină
Resursa adaugata de Ioanhapca in 12/01/2018
Pe Hristos Domnu-L iubim

Pe Hristos Domnu-L iubim
Și-n prezența Sa divină
Noi dorim să locuim!
Azi ne-am adunat la Cină,
Într-un gând să-L proslăvim,
Că-A spălat a noastră vină
În sângele Său divin
Și ne-a umplut de lumină
Și de-un dor nespus, sublim.

Prin al Său har sfânt venim
În prezența Sa divină,
Dornici să mărturisim,
Întinzând mâna la Cină,
Că-L dorim și Îl iubim,
Așteptându-L să revină
Să ne ia-n ceru-I sublim,
Căci ne-a spălat orice vină
Într-al Său sânge divin
Și ne-a umplut de lumină.

Da! - Pe Hristos noi Îl iubim
Și-n prezența Sa divină
Ne dorim să locuim!
Azi ne-am adunat la Cină
Fiindcă-n suflete simțim
Că-a spălat a noastră vină
În sângele Său divin
Și ne-a umplut de lumină
Și de-un dor de cer, sublim.

09/02/2013*Ioan Hapca
(Zaragoza)

Da! Pe Hristos noi Il iubim/Si-n prezenta Sa divina/ Ne dorim sa locuim!/ Azi ne-am adunat la Cina/ Domnul sa ne ajute tuturor sa ne putem impartasi cu trupul si sangele Sau cat se poate de des. Felicitari pentru acest poem frumos si atat de profund!
Adăugat în 12/01/2018 de florenta.sarmasan
Un frumos imn euharistic, al cinei Domnului, implinire a vointei si a poruncii testamentare a Domnului sa ne aducem aminte de jertfa sa, de trupul sau si de sangele sau transfigurate, sa ne impartasim in taina sfanta la masa euharistica pana a doua Sa venire in slava, curatindu-se, marturisindu-ne pacatele si participand astfel curati in straie de nunta si sarbatoare la cina Sa cereasca. Aftfel, frumos scrie poetul Ioan: "Prin al Său har sfânt venim/În prezența Sa divină,/Dornici să mărturisim,/Intinzând mâna la Cină,/Că-L dorim și Îl iubim,/Așteptându-L să revină..." Cina Domnului sa fie de folos sufletesc si duhovnicesc celor care sunt gasiti vrednici sa fie chemati la masa euharistica! Felicitari pentru frumosul imn.
Adăugat în 12/01/2018 de marin2016
Statistici
  • Vizualizări: 1836
  • Export PDF: 8
  • Comentarii: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni