Botez ! Pentru tata!
Autor: Rus Victorita  |  Album: fara album  |  Tematica: Botez
Resursa adaugata de victoritab in 07/01/2018
1. Mai sus de ceru` albastru, mai sus de mii de stele
Este al nostru tată, al nostru Dumnezeu.
Și-n tot ce-ne-nconjoară, e marea Lui putere
De vrei sa întelegi, nu e atât de greu!

2. Și pare așa departe de stai să te gândești
Atât de sus pare Doamne, slăvile-Ți cerești. . .
Dar inima-ți ascultă și vezi cât de duios
Răsună al ei țipăt, glasul lui Hristos.

3. E parcă mai aproape decât ai fi crezut
Când simți a Lui putere, ce o doreai demult. . .
Și totul e frumos, şi pare-atât de bine,
Până-ntr-o zi când răul apăsa peste tine.

4. Când încercarea grea, pare a nu se sfârşi
Apleacă-ţi cu sfială, genunchii la pământ.
Aceea este clipa când ceru-ntreg coboară
Să asculte a ta şoaptă, ce șade atât de adânc.

5. Şi trec zile în şir şi te gândeşti cu amar
Căci ruga ta sfioasă fusese în zadar.
Căci tot ce-ai spus atunci când pe genunchi stăteai
La Domnul, n-a ajuns. . . sigur te înşelai!

6. Şi vine-o clipă când, speranţa ta se duce.
Şi te gândeşti căci Domnul te-a părăsit atunci
Când ţi se par e-n viaţă că-ajunsa-i la răscruce
Priveşte înainte, să vezi bine ce-alegi!

7. Îmi amintesc cum adineaori
Cădeam pe genunchi plângând
Pentru tatăl meu ce astăzi
Vrea să-ncheie un legământ.

8. Era dureroasă clipa, când vedeam că a lui fapte
Erau parcă-n contra rugăciunilor făcute.
Mă gândeam atunci că timpul petrecut în rugăciune
Fi-va unul irosit, nu vedeam nici o minune.

9. Însă Tatăl cel ceresc, nu a-ntârziat să arate
Căci rugăciunea cu credinţă, nu-ncetează a da roade.
Precum roadele-n grădină, peste care timpul trece
Pentru a fi numai bune, când stăpânul le culege.

10. El, de sus mi-a arătat că timpul de rugăciune
Nu a fost un timp pierdut, ci cu drag a ascultat
Tot ce am avut a spune.

11. Astăzi trăiesc bucuria să-mi văd tatăl imbrăcat
În haine să sărbătoare, cum de mult am tot visat.
Să-i văd pe față fericirea, când pentru veci va spune ”Da”
Să-l las în mâna lui Isus, să ştiu că e în grijă Sa.

12. Astăzi, e o mare zi! Aceşti oameni minunaţi
Îşi predau a lor viaţa, marelui nost` Împărat.
Dumnezeu le-a dăruit a Lui mare-nțelepciune
Ca să nu mai pribegească pe drumuri ce duc în lume.

13. Binecuvântări cereşti, Dumnezeu să vă trimită
Şi-n întreaga voastră viaţă să ştiţi să îl preamăriţi
Chiar de încercarea vine şi primiţi câte-o ispită
Ajutorul să fiţi siguri, doar de sus o să-l primiţi.
Amin
Mi-a pus Domnul pe inima aceasta poezie atunci cănd am aflat ca tatăl meu a luat hotărârea să îl urmeze pe Dumnezeu. Bucuria mi-a fost nespusă! Viața tatălui meu poate fi o mărturie pentru fiecare! Domnul l-a salvat de multe necazuri! Foarte multe! I-a arătat iubirea Lui în fiecare clipă, chiar dacă el a stat in nepăsare.( paralizie pe partea dreapta, vindecată; a căzut de pe acoperișul unei case pana jos, cu o drujbă pornită în mână fără să pățească ceva; i-au fost extrași de pe măduva 2 l de lichid, are 3 hernii la spate etc și cu toate acestea, el l-a cunoscut pe Domnul, abia la vârst de 40 de ani. (ii plăcea să consume alcool, fuma exagerat, banii făcuți de mama, ii lua și ii strica la păcănele :(, au ajuns într-un final să nu se mai înțeleagă deloc, chiar în pragul despărțirii). Nu ma gândeam că Domnul mai poate face vreo minune. Mă rugam mereu și mereu pentru El. La un moment dat am simțit oboseala și am încetat să o mai fac, dându-mi seama ca nu mai are rost. Chiar în acel moment, Domnul l-a ridicat ! Slava Lui !
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 2266
Opțiuni