Urări pentru 2018
Autor: Pavel Mariana Florica  |  Album: Cetatea pacii ma asteapta  |  Tematica: An nou
Resursa adaugata de brandusa in 31/12/2017
Urări pentru 2018

Numeri 23: 19

“ Dumnezeu nu este un om, ca să mintă, Nici un fiu al omului, ca să-I pară rău.
Ce a spus, oare nu va face? Ce a făgăduit, oare nu va împlini? ”

Ce-a promis, Domnul va face!
Tu doar să rămâi în pace!
El va-mplini negreşit,
Ceea ce-a făgăduit.
El dă binecuvântare
Şi-orice rău, oricât de mare
Ar fi, nu te va putea
Birui, nici dezarma
Dacă tu rămâi mereu
La umbra harului Său.

Psalm 143: 1, 6, 8
Doamne, ascultă-mi rugăciunea, pleacă-Ţi urechea la cererile mele!
Ascultă-mă în credincioşia şi dreptatea Ta! Îmi întind mâinile spre Tine;
îmi suspină sufletul după Tine, ca un pământ uscat.
Fă-mă să aud dis-de-dimineaţă bunătatea Ta,
căci mă încred în Tine. Arată-mi calea pe care trebuie să umblu,
căci la Tine îmi înalţ sufletul.

Întristarea când e grea
Şi-ţi apasa inima,
Strigă către Dumnezeu!
El e ajutorul tău.
Chiar de nu-ţi ia întristarea,
El o să-ţi arate calea
Cea prin care vei putea
Să-ţi duci zilnic crucea ta.

Psalm 16: 5, 6, 8
Păzeşte-mă, Dumnezeule, căci în Tine mă încred.
Domnul este partea mea de moştenire şi paharul meu,
Tu îmi îndrepţi sorţul meu.
Am necurmat pe Domnul înaintea ochilor mei.
Când este El la dreapta mea, nu mă clatin.

Domnu-I moştenirea ta!
Când e El la dreapta ta,
Nu te vei mai clătina,
Ci mereu te-oi bucura
De harul şi pacea Sa.

Psalm 18: 28, 29, 32
Da, Tu aprinzi lumina mea. Domnul, Dumnezeul meu,
îmi luminează întunericul meu.
Cu Tine mă năpustesc asupra unei oşti înarmate,
cu Dumnezeul meu sar peste un zid întărit.
Dumnezeu mă încinge cu putere şi mă povăţuieşte
pe calea cea dreaptă.

Domnul e lumina ta,
El mereu te-o lumina!
El te-ncinge cu putere
Şi-ţi dă dulce mângâiere.
Peste zidul întărit
Sari cu El, fii liniştit!

Proverbe 16: 7
Când sunt plăcute Domnului căile cuiva,
îi face prieteni chiar şi pe vrăjmaşii lui

Domnului când sunt placute
Toate căile cuiva,
Lucruri nemaipomenite
Se intamplă-n viaţa sa
Fiindcă Dumnezeu îi face
Chiar şi din vrăjmaşi, amici
Să poată trăi în pace.
Ar fi bine-aşa, ce zici! ?
Dacă-ţi place, ia aminte
La întreagă viaţa ta!
În fapte şi în cuvinte
Să faci numai voia Sa!

Proverbe 21: 23

Cine îşi păzeşte gura şi limba îşi scuteşte sufletul de multe necazuri.

Cine gura îşi păzeşte
Şi limba şi-o tine-n frâu,
Sufletul lui îşi fereşte
De necaz şi de-orice rău.

Isaia 46: 3, 4

Ascultaţi-Mă, casa lui Iacov şi toată rămăşiţa casei lui Israel, voi,
pe care v-am luat în spinare de la obârşia voastră,
pe care v-am purtat pe umăr de la naşterea voastră:
până la bătrâneţea voastră Eu voi fi Acelaşi,
până la cărunteţele voastre vă voi sprijini.
V-am purtat şi tot vreau să vă mai port, să vă sprijin şi să vă mântuiesc.

Te-am purtat pe al Meu umăr
De când te-ai născut.
De daruri fără de număr
Parte ţi-am făcut.
Te-am purtat în zile grele,
Dar şi-n bucurii.
Te-am scris pe palmele Mele
Şi te-oi sprijini.
Şi la vremea cărunteţii
În grija-Mi vei fi.

Psalm 145: 3, 8, 19
Mare este Domnul şi foarte vrednic de laudă,
şi mărimea Lui este nepătrunsă.
Domnul este milostiv şi plin de îndurare,
îndelung răbdător şi plin de bunătate.
El împlineşte dorinţele celor ce se tem de El,
le aude strigătul şi-i scapă.

Mare Dumnezeu avem!

Plin de bunătate.
El răspunde când îl chem
Şi m-ajuta-n toate.
Dorinţa mi-o va-mplini
Şi eu îl voi proslăvi.



Zaharia 4: 6
Atunci, el a luat din nou cuvântul şi mi-a zis:
„Acesta este cuvântul Domnului către Zorobabel şi sună astfel:
‘Lucrul acesta nu se va face nici prin putere, nici prin tărie,
ci prin Duhul Meu’, zice Domnul oştirilor!

Ţi s-a spus: “Nu prin putere
Se va vindeca
Rana ta, a ta durere,
Ci prin voia Mea”.
Zice Domnul înc-o dată:
“Doar prin duhul Meu
Vei fi mereu ajutata”.

Psalm 145: 20, 146: 7

Domnul păzeşte pe toţi cei ce-L iubesc şi nimiceşte pe toţi cei răi.
El face dreptate celor asupriţi; dă pâine celor flămânzi.
Domnul izbăveşte pe prinşii de război;

Nu te teme de cel rău,
Domnu-l nimiceşte!
Te increde-n Dumnezeu,
Căci El te păzeşte.
Nu mai plânge pentru-ai tăi,
Tu doar mijloceşte! Pe prinşii tăi de război
Domnu-i izbăveşte!

Psalm 38: 9
Doamne, toate dorinţele mele sunt înaintea Ta şi suspinele mele nu-Ţi sunt ascunse.

Toate dorinţele tale
Cunoscute-s Domnului!
El le va-mplini pe toate,
Dar…numai la timpul Lui!

Psalm 31: 19-21
Cât de mare este bunătatea Ta, pe care o păstrezi
pentru cei ce se tem de Tine şi pe care o arăţi celor ce
se încred în Tine, în faţa fiilor oamenilor!
Tu îi ascunzi la adăpostul Feţei Tale de cei ce-i prigonesc,
îi ocroteşti în cortul Tău de limbile care-i clevetesc.
Binecuvântat să fie Domnul, căci Şi-a arătat în chip minunat
îndurarea faţă de mine: parc-aş fi fost într-o cetate întărită!

Cât de mare bunătate
Îşi arată Domnu-n toate!
Te ferește de cel rău,
Te ascunde-n cortul Său
Şi El însuşi te-ocroteşte
De limba ce cleveteşte.

Psalm 62: 5-7

Da, suflete, încrede-te în Dumnezeu, căci de la El îmi vine nădejdea.
Da, El este stânca şi ajutorul meu, Turnul meu de scăpare:
nicidecum nu mă voi clătina.
Pe Dumnezeu se întemeiază ajutorul şi slava mea;
în Dumnezeu este stânca puterii mele, locul meu de adăpost.

Spune sufletului tău
Să se-ncreadă-n Dumnezeu
Şi-atunci nu te-oi clatina
Fiindcă El e stânca ta
Şi locul tău de-adăpost
Cum şi-n acest an a fost!

Psalm 84; 11, 12
Căci Domnul Dumnezeu este un soare şi un scut,
Domnul dă îndurare şi slavă, şi nu lipseşte de niciun bine
pe cei ce duc o viaţă fără prihană.
Doamne al oştirilor, ferice de omul care se încrede în Tine!

Niciun bine nu-i lipseşte
Celui care se smereşte
Şi-are trai neprihănit.
Doar in Domnu-i fericit!

Proverbe 16: 32

Cel încet la mânie preţuieşte mai mult decât un viteaz
şi cine este stăpân pe sine preţuieşte mai mult decât cine cucereşte cetăţi.

Să fii încet la mânie,
Să ştii să te stăpâneşti,
E o mare bogăţie,
Cât vitejii preţuieşti!

Eclesiastul 11: 1, 2

Aruncă-ţi pâinea pe ape şi, după multă vreme, o vei găsi iarăşi!
Împarte-o în şapte şi chiar în opt, căci nu ştii
ce nenorocire poate da peste pământ.

Aruncă-ţi pâinea pe ape
Fără teamă c-o s-o pierzi!
Domnul ţi-o aduce-aproape
La nevoie, ai să vezi!

Eclesiastul 5: 19

Dar dacă a dat Dumnezeu cuiva avere şi bogăţii şi i-a îngăduit să mănânce din ele, să-şi ia partea lui din ele şi să se bucure în mijlocul muncii lui; acesta este un dar de la Dumnezeu.

Când nimic nu-ţi mai lipseşte,
C-ai fost binecuvântat,
Nu uita, ci-I mulţumeşte
Domnului, căci El ţi-a dat
Şi belşug şi sănătate.
Fii deci recunoscător,
Mulţumeşte-I pentru toate!

Psalm 37: 1-6

Nu te mânia pe cei răi şi nu te uita cu jind la cei ce fac răul;
căci sunt cosiţi iute, ca iarba, şi se veştejesc ca verdeaţa.
Încrede-te în Domnul şi fă binele; locuieşte în ţară şi umblă în credincioşie.
Domnul să-ţi fie desfătarea şi El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima.
Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului,
încrede-te în El, şi El va lucra,
El va face să strălucească dreptatea ta ca lumina
şi dreptul tău ca soarele la amiază.

Ioan 14: 27

Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea.
Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte.

Sunt atâţia oameni răi…

Nu te mânia pe ei!
Răutatea lor cea mare
Te umple de tulburare.
Tu te-ncrede-n Dumnezeu
Şi fă binele mereu!
Minunat El va lucra
În întreagă viaţa ta,
Dreptatea va străluci,
Iar tu-l vei proslăvi!

Psalm 145: 18, 19

Domnul este lângă toţi cei ce-L cheamă, lângă cei ce-L cheamă cu toată inima.
El împlineşte dorinţele celor ce se tem de El, le aude strigătul şi-i scapă.

Domnu-I lângă cel ce-L cheamă
Din toată inima sa.
De nimic să nu se teamă,
I-mplineste dorinţa!

2Tes 2: 16, 17

Şi Însuşi Domnul nostru Isus Hristos şi Dumnezeu, Tatăl nostru,
care ne-a iubit şi ne-a dat prin harul Său o mângâiere veşnică
şi o bună nădejde, să vă mângâie inimile şi să vă întărească
în orice lucru şi cuvânt bun!

Însuşi Tatăl, Dumnezeu,
Alături de Fiul Său
A spus în Scriptură-asa:
Că-n harul Său ne va da
O profundă mângâiere
Când vom trece prin durere
Ca inima întristată
Să poată fi mângâiată.
Deci azi, pentru slava Sa
Zâmbeşte, sus inima!

Isaia 37: 28

Dar Eu ştiu când stai jos, când ieşi afară,
când intri şi când eşti mânios împotriva Mea

Dumnezeu te vede, chiar dacă te-ascunzi.
Dumnezeu te strigă, chiar de nu-I răspunzi.
Ştie când stai jos și când te ridici,
Ştie ce gândeşti şi ce vorbe zici.
El te urmăreşte pe oriunde treci
Când te-ntorci acasă, oricând vrei să pleci
Fiindcă El doreşte să laşi lumea rea
Şi să faci într-una numai voia Sa.

2 Tes. 3: 16.

Însuşi Domnul păcii să vă dea totdeauna pacea în orice fel.
Domnul să fie cu voi cu toţi!

Domnul păcii să îţi dea
Totdeauna, pacea Să.
Orişicând, şi-n orice fel
Să stai mereu lângă El!












La început de an, obișnuiesc sa fac urări fraților si surorilor din biserică. Sper că ele vor folosi şi altora, de aceea le puteți primi. Sper ca Domnul să lucreze prin ele. Fiti binecuvântați!
Fii binecuvantata sora draga!! Sunt urari minunate!! Invioreaza sufletul!
Adăugat în 01/01/2018 de Mihaela-Minu
Mulţumiri sora de urările bazate pe Cuvântul vieţii. Fii binecuvântată, şi un an nou cât mai rodnic să-ţi încununeze trăirea.
Adăugat în 01/01/2018 de floridinmaracineni
Statistici
  • Vizualizări: 1572
  • Export PDF: 2
  • Comentarii: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni