Sfârșit de vară
Autor: Viorica Mariniuc  |  Album: In principio erat verbum...  |  Tematica: Evanghelizare
Resursa adaugata de vimara62 in 23/09/2017
Referințe
Motto: "Secerișul a trecut, vara s-a isprăvit
și noi tot nu suntem mântuiți!" Ieremia 8:20

Voi vă ziceți singuri: „Suntem înțelepți!
Domnul ne-a dat Lege şi ne-a dat o casă.”
Și-nșelând pe fiica cea de Mine-aleasă,
Mulți și ușuratici, lacomi și nedrepți,
Cărturarii-şi poartă pana mincinoasă.

O, voi, plini de silă şi de lăcomie!
Chiar şi cocostârcii vremurile-şi țin;
Vin şi rândunele, şi cocorii vin
După cum li-i datul. Cum atunci nu ştie
Israel, Cuvântul care-i „da şi-amin”?

Azi, Ierusalime, Domnu-aşa îți zice:
Nimeni făr' de pată nu se-arată, dar
Cel care se-abate se întoarce iar,
Cel ce cade, umblă iar să se ridice –
Numai tu, greşelii, nu-i mai pui hotar.

Via și smochinul vă vor fi strivite
Sub picioare aspre de cotropitori;
Fără de neveste, fără de feciori,
Veți umbla, sărmane frunze rătăcite,
Cum v-am dat de veste de atâtea ori.

Și veți spune-atuncea: Pentru ce ședem?
N-am găsit nici pace și nici vindecare.
Haideți să ne strângem în cetatea-n care
Ne așteaptă moartea. Haideți ca să bem
Apele-ntinate și otrăvitoare.

Dinspre Dan se-aude nechezat de moarte,
Vin, spre nimicire, șerpii cu răsplata,
Vara se sfârşeşte, secerişu-i gata,
Noi, de mântuire, suntem prea departe…
Şi-acuşi vine Domnul. Şi e judecata.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1227
  • Export PDF: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni