O picătură
Autor: Sebastian Petru Bolba  |  Album: Pregătește-te să-L întâlnești pe Dumnezeul tău  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de jack3825 in 29/08/2017
O picătură din sângele Tău sfânt
Să mă curățească de-orice păcat,
Să te pot urma Isuse pe-acest pământ
Cu hainele de-un alb imaculat.
(1 Ioan 1.7; Apoc. 7.13,14; Ecl. 9.8)

O rază din lumina slavei Tale
Să-mi lumineze chipu-ntunecat,
Ca să-L reflect pe Domnul chiar și-n vale,
Să fiu lumină-așa cum m-a chemat.
(Ef. 5.14; Luca 1.78,79; Ioan 1.5,9; Matei 5.14-16)

Un cuvânt, te rog, o, Doamne să rostești,
Căci nici unul nu-i fără putere,
Nu-s vrednic în cortul meu să poposești,
Doar atât inima mea îți cere.
(Matei 8.8-13; Luca 1.37; 7.6,7)

O fărâmitură de la masa Ta
Te rog, lasă-mă să iau, Stăpâne,
Până și cățeii se pot sătura
C-o fărâmă din cereasca pâine.
(Marcu 7.27,28; Matei 15.25-28)

O atingere prin credință-i de-ajuns
Chiar acum de poala hainei Tale,
Ca vindecat să fiu de Tine Isus
Și să-ți cânt din suflet Osanale.
(Matei 9.20-22; Marcu 5.27-34; Luca 8.43-48)

Doar un strop din harul Tău ceresc, Isus,
Îmi e de-ajuns pe calea înspre cer,
Căci puterea Ta în slăbiciune-ai pus
Și s-o desăvârșești în mine-ți cer.
(2 Cor. 12.9-10; 1 Cor. 15.10)

O frunză dă-ne azi din pomul vieții
Care slujește spre vindecare
Și Neamuri toate-n zorii dimineții
Vor umbla-n lumină fiecare.
(Apoc. 22.2; 21.24,26; 22.16)

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 853
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut incomplet
Opțiuni