Binecuvântă copilașul
Autor: Emanuel Adrian Vlaicu  |  Album: Iehova Ire  |  Tematica: Binecuvântare copii
Resursa adaugata de adrian87v in 15/08/2017

Și Tu ai fost copil, Isuse,
Și Tu venit-ai pe Pământ.
Ca flori de-argint pe haină puse
Vin toți copiii, rând pe rând.

Trimiți din slavă daruri pure
La toți cei care le doresc,
Deși cel rău ar vrea să-i fure
Când ei, ca pomi, în casă cresc.

Cunoști cărarea și vrăjmașul,
Căci Ești a toate Creator!
Fii Tu, ceresc, divin, Ostașul
Pe veci, al său Ocrotitor!

O zi cunoaște-va copilul
Când, precum toți ceilalți copii,
Va învăța ce e căminul,
Despre cei morți și despre vii,

Despre scrisoarea de nădejde,
Și îndicații ce ne-ai dat.
Și cum pe-acei pescari de pește,
Pescari de om i-ai transformat.

Și ne-ai lăsat în pagini sfinte
Dreptarul vieții pentru rai.
Va învăța de legăminte
Și Legământul ce ni-l dai.

Și va porni încet în viață,
Ca tânar făcând primii pași.
În zori de zi, în dimineață,
Chemat de rai, de pătimași,

Cu șoapte-n jur din vânt și vale,
Cu ispitiri de șerpi șireți,
Atras ca toți, pândit de zale
Și condamnat de cei răzleți.

Cunoaștem drumul, îl știm bine,
Iar Tu îl ști de la-nceput.
Căci om ai fost iar din vechime,
Cu Tatăl, omul ai facut.

De-aceea astăzi vrem, Părinte,
Să ne plecăm în fața Ta
Și să primești o rugăminte
Ce doar spre cer vom îndrepta!

Ne-ajută partea a ne face:
Sămânța sfântului Cuvant
Să o sădim în prunc cu pace,
Să-l îndreptăm spre Legământ!

Dar, doar atât putem noi face,
Căci și noi suntem pruncii Tăi.
În al Tău nume vântul tace
Și pier din cale demoni răi!

Să crești în el, spre cer, dorința,
Să-l porți pe braț de Dumnezeu!
Să vrea cu Tine biruința,
Să nu cedeze când e greu!

Veghează-L Tu, de-acum, din fașă,
Și crește-l bun și luminat!
Să vadă cer în a Ta casă,
Să vadă-n Tine Împărat!

Păzește-l de nenorocire
Și nu-l lăsa lovit de vânt!
Învață-l calea cu iubire,
Hrănește-l, Doamne, din Cuvânt!

Mai mult decât noi toți cunoaștem
Ca oameni, azi, creația Ta,
De când în lume mici ne naștem
Și zeci de ani de-am învăța,

Tu ai în palma Ta misterul,
Văzut, cuprins și necuprins!
Deci grijă nu avem când Mielul
De viața noastră S-a atins!

Mai mult, când pruncul va fi mare,
Am vrea să Te rugăm, Isus:
Veghează-l Tu în adunare,
Să vadă clar, spre ceruri, sus!

Ferește-i mintea de ispite
Ce poartă diavolul mascat!
De-a tălmăci și-a lua cuvinte
Ca să se-apropie de păcat!

Păstrează pur în el Cuvântul,
Ferește-l de aluat stricat!
Să aibă-n Tine doar avântul,
Lumină vie, drum curat!

Și-n jurul lui să vadă lumea
Că Ești al său cârmaci, mereu!
Iar de va fi să urce culmea,
Să meargă sus, ca Mardoheu,

Să fii văzut prin el, Părinte,
Și de mândrie să-l ferești!
Și-am vrea, a noastre legăminte,
Acum, Tu, să le înnoiești!

Să fim cu toți armata sfântă,
Să ducem Numele-Ți slăvit!
Un neam ce viu binecuvântă
Mărirea Ta, Domn preaiubit!

În mâna Ta dar ia-ne viața,
Să fim un neam și un cămin!
Și toți să prindem dimineața
Când vei veni pe nori! Amin!
O frumosa lectie pedagogica de credinta pentru cei care sunt copii cu varsta si cu inima intru Domnul: "Păstrează pur în el Cuvântul,/Ferește-l de aluat stricat!/Să aibă-n Tine doar avântul,/Lumină vie, drum curat!" Felicitari.
Adăugat în 15/08/2017 de marin2016
Profundă poezie! Departe de simplitatea unor versuri comandate de anumite ocazii, poezia este o analiză spirituală a evenimentului, făcută în genunchi, din postura unor copii ai Domnului, așa cum în rugă se cere să fie și nou-născuții. Felicitări, har și pace de la Domnul nostru Isus Hristos!
Adăugat în 24/09/2017 de vimara62
Statistici
  • Vizualizări: 9698
  • Export PDF: 1
  • Favorită: 1
  • Comentarii: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni