Atunci când Tu Te-ai îndurat!
Autor: Sabadac Viorel  |  Album: Din mila Domnului  |  Tematica: Slujire
Resursa adaugata de 1pocaintaP in 05/09/2016
Referințe
Atunci când Tu Te-ai îndurat!

Atunci când eram mort în păcat și în multe fărădelegi,
Tu ai dat tot ce-ai avut, ca să mă scapi și să mă dezlegi.
Ai privit cu adâncă milă și îndurare peste ființa mea
Și ai dat în iubirea Ta, tot ce-ai avut mai de preț pentru ea.

Doamne, dacă Tu Te-ai îndurat de mine un păcătos,
Și dacă mai salvat prin Domnul nostru Isus Hristos,
Este că mai iubit, mă iubești și am preț în ochii tăi
Și că mă scapi clipă, de clipă, de planul, și mâna celor răi.

Astăzi când de păcatele ce le-am comis mai eliberat
Și când în toate cele câte le fac am un cuget curat,
Dă-mi putere ca fără preget să împlinesc voia Ta,
Ca prin credință și pe alții la Tine să-i pot chema.

Aș vrea ca în toate câte le fac să te arăt doar pe Tine
Și în toate, cele ce le trăiesc, să trăiești Tu prin mine.
Îndepărtează de la mine orice nepotrivire de-al Tău Cuvânt,
Și ajută-mă ca în toate, să fiu neprihănit, și sfânt.

5.09.2016 HUȘI
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1178
  • Export PDF: 8
Opțiuni