Protecţie Divină
Autor: Simidreanu  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Simidreanu in 24/04/2015


O, Doamne Mare şi Puternic,
În mila Ta cea mare,
Protecţie îmi dai din plin,
Şi protejezi a mea suflare.

Căci n-apucă firul de păr,
Să-mi cadă,
Fără ca Tu să-mi numeri,
Podoabă capilară.

Pe toate Le cunoşti
Şi-Ţi sunt supuse,
Căci la cuvântul Tău
Grijile sunt duse,
Când Eşti chemat în ajutor,
Tu îţi ajuţi al Tău popor,
Când mă aşez sau mă ridic,
Tu îmi cunoşti toţi paşii,
Cuvântul nerostit de mine,
Îl cunoşti atât de bine.

Când mă culc, şi mă trezesc
Milă Ta o dobândesc,
Căci în mila Ta cea mare,
Mă ridici şi-mi dai suflare.

O, de n-ai fi Tu Isuse,
Grija mea ca să o porţi,
Ce aş face fără Ţine,
Într-o lume de ruşine,
Ce se vând pentru averi
Şi se duc spre nicăieri.

Uită de credinţa Sfântă,
Şi cine-I binecuvânta,
Uită că toate sunt de la Tine
Şi-ai răbdare pentru lume,
Ca să scape din păcat
Şi să fie toţi salvaţi.

Nu văd frumuseţea Ta, o Doamne?
În câmpie, pe tot cerul luminos,
Nu văd ei că-n orice lucru,
Tu rămâi veşnic credincios?

Frumuseţea Ta o, Tata,
Este atât de nepătrunsă,
Căci toată natura
Îţi este supusă.

Căci cu toţi vedem natura
Şi tot ce oferă ea,
Căci tot ce este-n jur ne spune,
Despre frumuseţea Ta.

N-am să pot spune vreodată
Căci nu am ştiut,
Despre un Dumnezeu-Tată
Care m-a iubit.

Dragostea Lui o poţi vedea
De la-ntemeierea lumii,
Cum pe toate Le-a creeat,
Și le-a lăsat omenirii.

Mulțumesc! O , Doamne
Căci pe mine m-ai creeat
Să mă bucur întotdeauna
Să te laud neîncetat.
Să Te preamăresc în toate,
Binevoitor mereu,
Să mă bucur că azi sunt,
Preschimbat de Dumnezeu.



Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1201
  • Gramatical 1
  • Simidreanu  x

    Gramatical 1 0
  • Diacritice 1
  • Simidreanu  x

    Diacritice 1 0
  • Conținut incomplet
Opțiuni