Deschide-mi ochii, Doamne, Te rog!!
Autor: Marinau Daniela  |  Album: Despre îngeri  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de loredanam in 25/08/2014
Deschide-mi ochii inimii, Doamne,
Spre-a zări îngerii răsăritului:
Când duhul lunii adoarme,
Împrăștie raze de soare,
Zburdând în văzduhul zenitului..

Deschide-mi ochii nopții, o, Tată,
Arată-mi minunata Ta scară,
Ce-a visat-o Iacov, odată,
Cum stă de rai rezemată:
Și îngerii o suie, o coboară..

Descuie-mi ușa imaginației,
Isus, Stăpân al domniilor,
Să Te-ador, o, Rege-al creației
Tronând pe chivotul Grației,
Între-aripile heruvimilor...

Dă-mi văzul credinței neclintite,
Duh Sfânt, de Viață făcător!
Să număr care din foc făurite,
Cu noi sunt oștiri infinite
Luptând contra demonilor!

Binecuvântă-mi urechea, Doamne,
Cu melodia sferelor cerești...
Când glasul lumii adoarme
Biruit de rugă, cântare,
Fă s-aud coruri îngerești!
Amin!





Craiova, 25-08-2014
Elisei s-a rugat pentru Ghehazi ca Domnul sa-i deschida ochii sa vada....Ma rog pentru mine si pentru frati acelasi lucru: Domnul sa ne deschida ochii spirituali...
..deschide Doamne după cerere facută cu credință și Duh Sfânt...
Adăugat în 26/08/2014 de sanda_tulics
Amin! Să ne arate Domnul aceste lucruri minunate care sigur ne vor lumina mintea și ne vor face mai buni. Domnul să fie cu tine, sora Daniela dragă, să-ți asculte Domnul rugăciunile. Minunate
versuri.
Adăugat în 26/08/2014 de ana_haz51
Amin, orice cerere adusă cu credinţă, va primi negreşit răspunsul! Versurile parcă mă unesc în rugăciune cu dumneavoastră, fiţi binecuvântată.
Adăugat în 26/08/2014 de floridinmaracineni
Va multumesc mult ca ati citit poezia si pentru comentarii. Fiti binecuvantate!
Adăugat în 27/08/2014 de loredanam
Fiti binecuvantata sora Daniela si Domnul sa ne deschida tuturor ochii sa vedem deslusit cat este de aproape venirea Lui.
Adăugat în 27/08/2014 de florenta.sarmasan
Statistici
  • Vizualizări: 1492
  • Export PDF: 61
  • Favorită: 1
  • Comentarii: 5
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni