Aleg sa ma incred
Autor: Daniela Beres  |  Album: Din dragoste  |  Tematica: Incurajare
Resursa adaugata de Dana_cris in 16/04/2014
Când valurile vieții mă izbesc necruțător,
Când sunt lovit,
Când nu mai am aripi ca să zbor,
Când sunt cazut, de lume părăsit,

Știu că sunt doar o trestie în vânt
Ce viața-aceasta a frânt-o cu-al ei cânt,
Știu că sunt slab și simt că mi-este greu,
Dar eu aleg sa mă încred în Tine, Domnul meu!

Chiar dacă ochii-n lacrimi azi imi sunt,
Durerea-n suflet vrea să mă doboare,
Privesc in jur, sunt singur, părăsit
De cei în care am crezut,
De cei pe care i-am iubit!

N-am ințeles ușor, ci greu și prin durere
Că-n nimeni nu poți să te încrezi,
Că nu e om in lumea aceasta
Să te-nțeleaga, să te-aline,
Să iți ofere mângâiere!

Doar Tu, o, Doamne mă cunoști,
Știi când stau jos, când mă ridic,
Știi în al meu suflet ce există,
Știi când sunt veselă sau tristă.

Doar Tu ești lângă mine zi și noapte,
Doar harul Tău mă ține azi in viată,
Tu mă iubești chiar dacă eu nu merit,
Chiar dacă vieții acestea cu greu îi mai fac fată!

Ajută-mă Isuse, chiar dacă sunt rănit,
Să pot iubi intreaga lume așa cum este ea,
Să pot înainta în viată, chiar dacă este grea,
Să pot să-mi termin alergarea, s-ajung in fața Ta!

Eu azi aleg in Tine să mă-ncred,
Chiar dac-o lume întreagă se pune-n fața mea,
Chiar dacă plâng sau dacă sunt căzut,
Mă-ncred în Tine, doar Tu ești stânca mea!

Ridica-mă Isuse, de brațul Tău m-agăț,
Sunt obosit și nu mai am putere,
Ajută neputinței mele!
Ridica-mă din nou, la fel ca altă dată,
Dă-mi aripi ca să zbor!
Mi-atât de dor,
Mi-atât de dor
Să zbor!
Am scris aceasta poezie cu lacrimi, atunci cand cautam un sprijin din partea oamenilor, o incurajare, o alinare,o mangaiere,dar din pacate nu am primit-o ! Am realizat ca de fapt sigura alinare o pot gasi la Isus,doar El e singurul care ma cunoaste, ma iubeste cu adevarat, doar la El gasesc mangaiere si doar El poate sa ma ajute sa-mi continui drumul pe acest pamant !


Cand suntem loviti de valurile vietii avem un ajutor nepretuit in Isus, Domnul Vietii. Slavit sa fie Numele Lui. Multe binecuvantari.
Adăugat în 17/04/2014 de florenta.sarmasan
Statistici
  • Vizualizări: 2494
  • Export PDF: 6
  • Comentarii: 1
Opțiuni