Un profet dat... pe un dans

Un concept se vrea clarificat:
Dansul, în sine, nu-i un păcat.
Sunt „hore” rituale la evrei:
Cărturari în extaz, cu sulul Torei.

Pentru cel neprihănit, smerit,
Există un dans sfânt, al lui David!
Dar, sufletul se face vinovat
Prin dansul senzual și necurat.

Vai, lumea doar artiști apreciază,
Pe sfinți, profeți, prea rar îi onorează!
Câte-o maica Tereza, vreun papă „sfânt”,
Mai primesc premii pe acest pământ.

A fost un profet, Ioan-Botezător,
Lui Isus înainte-mergător.
Ca nazireu, nu gusta struguri, vin,
Trăia-n pustiu, primea mesaj divin,

Într-o robă aspră, încins cu un brâu,
A chemat pocăiți, să-i boteze în râu.
Dar pe cei „nespălați” în suflet deloc,
I-amenința cu al gheenei foc.

Mâncând doar lăcuste și miere,
Pe lacomi, să-i mustre, avea putere.
Avea drept, ca ascet, fără soție,
Pe Irod să-l acuze de curvie...

Dar regele, iubind-o pe cumnată,
Pe Ioan l-a-nchis, pentru o desfrânată.
La un ospăț, dat de-o aniversare,
Pentru un dans, a promis plată mare:

Fiicei „balerină” a soției,
Beat, îi dădea... jumatea-mpărăției.
Regatu-i fiind sub stema romană,
Era mai de preț să-i dea... o coroană.

Fata, preluând a mamei vrăjmășie
A cerut capul lui Ioan... pe-o tipsie.
Straniu premiu, pe-un dans depravat,
Iar regele-și ținea cuvântul... în păcat.

Profetul a murit ca mucenic,
Ucis în ascuns, de-un om de nimic.
Între nazirei, nu s-a mai ridicat,
Un sfânt ca Ioan, martir decapitat.

Dintre profețiii vechiului Legământ,
Isus îl numește „cel mai mare” pe sfânt.
Și noi îi putem admira pe sfinți,
Dar, ne plictisim să fim... prea cuminți.

Martirii sunt prea înfricoșători,
Nu ne dorim harul - pentru Har, să mori...
Apăsăm butonul la televizor:
Pentr-un film, un meci, uităm de Salvator.

Feeria lumii e-așa de mare,
Ne atrage-n zi de sărbătoare...
Pentru un balet, zărit pe ecran,
Jertfim prea ușor... capul lui Ioan.

Doamne, nu lăsa plăcerea lumii
Să ne-nvăluie ca vraja spumii,
Care-o clipă a durat, și moare....
Curați, să rămânem în picioare!