Am învățat cândva să scriu...
Autor: Ioan Hapca  |  Album: Din splendorile cerești  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de Ioanhapca in 27/09/2013
Am învățat cândva să scriu...

Am învățat cândva să scriu
Și mai târziu am învățat
Să spun în scris ceea ce știu
Și doar ce știu cu adevărat
Fiindcă cuvântul taie-n viu...

M-am avântat și-am scris mereu
Cu-a firii pană în vâltoare...
Până-am aflat că Dumnezeu
Mi-a scris Porunci nemuritoare
Să-mi schimbe al inimii traseu...

Și-am înțeles că-i timpu-n care
Chiar Domnul vieții să îmi scrie
A Sale Legi nemuritoare
În inimă-mi, ca ea să-I fie
Supusă-n veci și-ascultătoare...

Acum mă lupt să învăț iubirea
Și parcă nu prea reușesc...
Mă înnăbușă nedumerirea
Când cei ce zic „iubim!” lovesc
Tuflind sub „legi” neprihănirea.

Am fost rănit de aceia care
Le-am pus inima mea pe prag...
Și-am învățat că cel mai tare
Rănește cel ce ți-e mai drag
Dar harul Domnului e mare...

Am încercat să merg spre Țintă
Și-am tot căzut frânt pe cărare
Neștiind cum poate fi înfrântă
Firea cea veche, obositoare,
Ce zilnic sufletu-ți frământă...

O, am fost de multe ori înfrânt,
Dar m-am sculat din nou la luptă...
Și-am învățat că Duhul Sfânt
Îmi dă putere neîntreruptă
Când eu Îi dau încrezământ...

Am mers prin valuri și prin vânt
Și-am învățat că din momentul
În care tu te vezi înfrânt,
Mergi încă mult și birui vântul
De spune Domnul un Cuvânt...

Și-am învățat că n-are rost
Să ieși la orice fel de lupte...
Când stai în rugă „la adăpost”
Dușmanii, Domnu-o să-i înfrunte
Și îndată parcă nici n-au fost...
* * *
Și-am învățat a nu ceda
La vântul greu de vorbe rele
Ce viața întreagă-ți pot schimba
Într-un tumult de zile grele...
Căci Domnul pace-ți poate da
Și har de-a trece demn prin ele.

19/09/2013*Ioan Hapca
(Zaragoza)
E mare lucru sa intelegem puterea cuvantului scris, asemanatoare cu a celui rostit. Cand suntem constienti de efectele celor scrise si vorbite, vom fi cu bagare de seama ca vorba noastra / cuvantul scris sa nu raneasca ci sa zideasca.
Adăugat în 27/09/2013 de francu.cristina
Cele mai mari nedreptăţi de suportat sunt acelea provocate de fraţii de credinţă, şi tăria fiecăruia dintre noi stă numai în puterea rugăciunii, care ne uneşte cu cerul, prin Duhul Sfânt!

S-aveţi multe binecuvântări cereşti!
Adăugat în 27/09/2013 de Duverna
Domnul să ne scoată biruitori, adevărat este că cei apropiați ne pot răni cel mai tare, Domnul să ne asculte rugăciunile și să facă o trezire, știu că El ne va fi alături în luptă. Frate Ionică, Domnul să-ți aducă biruință și mereu frumusețe sfântă în vers.
Adăugat în 27/09/2013 de ana_haz51
Frate Ionică și din experiențele triste, în care cei apropiați ne dezamăgesc, avem câte ceva de învățat. Deci fruntea sus/Cu drag George Cornici
Adăugat în 28/09/2013 de geocornic
Amin! Domnul sa te binecuvanteze!
Adăugat în 28/09/2013 de lboltasu
asa este frate Ionica invatam din experientele vietii acesteia pamantesti, iar Domnul este Acela care ne ajuta sa trecem orice examen, de nu l-am trecut, experienta - lectie se va repeta, versurile descriu foarte bine lupta cu firea, slavit sa fie Dumnezeu care v-a inzestrat cu un dar asa de minunat, va doresc pace sfanta si sanatate
Adăugat în 28/09/2013 de floridinmaracineni
Sunt experiente pe care le traim adeseori chiar de la cine nu ne asteptam, dar Domnul sa ne dea putere sa depasim aceste dureri sufletesti, sa avem puterea sa trecem peste ele cu intelepciune si sa fim biruitori in tot ceea ce facem pentru Domnul nostru.Multa pace si multe binecuvantari.
Adăugat în 28/09/2013 de florenta.sarmasan
„O, am fost de multe ori înfrânt,
Dar m-am sculat din nou la luptă...”O sfântă mărturisire de creștin adevărat, care știe ce-i lupta credinței...Fiți binecuvântat în continuare/ Cu versuri vii și ziditoare!”
Adăugat în 01/10/2013 de loredanam
Ooo, foarte frumos frate Nelu!!
Fiți binecuvântat!!!
Adăugat în 20/03/2017 de Maria18
Statistici
  • Vizualizări: 1300
  • Export PDF: 8
  • Favorită: 1
  • Comentarii: 9
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni