Ființele pământești sunt umbra celor cerești
Autor: Marinau Daniela  |  Album: Despre îngeri  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de loredanam in 14/09/2013
Ființele pământești sunt umbra celor cerești

Adonai Și-a pus Chipul Său
În orice om, oricât de mic:
Copiii-s toți din Dumnezeu,
Și-au suflet-duh neprețuit!

Dar, și pentru animale
Există un model ceresc:
Heruvimii-au o față de taur,
De vultur, de leu, și-un chip omenesc!

Păsările-au aripi ca serafimii,
Ca îngerii-L slăvesc pe Creator,
În triluri cântă inimii,
Și o deschid pentru Mântuitor!

Cuprinde vechiu-așezământ
Doar umbra celor ce-or să fie..
Zidirile de pe pământ
Sunt chip de duh, din veșnicie!

Probabil, pentru târâtoare,
Modele sunt îngeri pierduți,
Lăcustele nimicitoare
Sunt heruvimii cei căzuți..

Din istorie, dinozaurul,
În Biblie- leviathanul,
Șarpele, crocodilul, balaurul-
Sunt metafore pentru diavolul.

Există un Templu Ceresc:
Cu chivotul prețios în Altar,
Căci orice trup pământesc,
Are-n rai ori în iad-un tipar.

Așteptăm ziua desăvârșită,
Când din ființe metaforice,
Ca îngeri, în Cetatea infinită,
Vom deveni cuvinte veșnice!

Firea e-n legământ cu Dumnezeu:
Chiar tronul de safir, unde stă El,
E-nconjurat de-un curcubeu,
Iar Duhul Sfânt ia chip de porumbel!

Amin!

Firea are sensul aici de întreaga creație, de totalitatea ființelor vii de pe pământ. Este interesant că legământul Curcubeului, după potop, este singurul legământ din Biblie pe care Domnul Îl încheie și cu animalele: „Acesta este semnul legământului pe care-l fac între Mine și voi și fiecare ființă vie care este cu voi, pentru generații...( a se citi și Gen 9: 8-10, unde se enumeră păsările, vitele și orice animal.).” În Geneza 9:5-7, scrie: „Cu adevărat, voi cere înapoi sângele vostru, al vieților voastre, din mâna oricărei viețuitoare, îl voi cere înapoi și din mâna omului, din mâna fratelui fiecărui om voi cere viața omului. Celui care varsă sânge de om, de către om i se va vărsa sângele lui, pentru că El a făcut pe om după chipul lui Dumnezeu.”
Am uitat să menționez ca surse Apocalipsa 9: 1-11 (unde apar lăcustele din Adânc-demoni) și Apocalipsa 11:19, unde e scris: „Și templul lui Dumnezeu, care este în cer, a fost deschis: și s-a văzut chivotul legământului Său în Templul Său.” Sper să nu vă obosească atâtea trimiteri...
Adăugat în 14/09/2013 de loredanam
O învățătură bogată ca de obicei, ești foarte documentată în multe domenii, îți mulțumesc pentru
că mi le dăruiești gata culese, adevărat, biblic, frumos, Domnul să te răsplătească, sora Loredana dragă.
Adăugat în 14/09/2013 de ana_haz51
Frumoasă și înțelaptă comparație, păcat că timpul nu-mi permite momenta, să scriu mai mult. Vă doresc o zi minunată cu Isus !
Adăugat în 14/09/2013 de viorel77
Conceptele sunt cam adânci, dar demne de a fi studiate mai în profunzime.

Multe binecuvântări!
Adăugat în 14/09/2013 de Duverna
minunate explicaţii versificate. O adevărată muncă de cercetare şi edificare, dar cel mai minunat lucru este felul cum Dumnezeu lucrează cu fiecare.
Fii binecuvântată sora Daniela şi Domnul să-ţi înmulţească harul.
Adăugat în 14/09/2013 de 1954adina.9mai
Soar Daniela ai acest dar minunat de a patrunde in adancul lucrurilor, starilot si faptelor, un talent deosebit de a scrie. Multe binecuvantari si multa pace.
Adăugat în 14/09/2013 de florenta.sarmasan
Multumesc tuturor care au citit poezia si au comentat-o, sunt recunoscatoare pentru notari si incurajari.
Adăugat în 15/09/2013 de loredanam
Statistici
  • Vizualizări: 1697
  • Export PDF: 61
  • Favorită: 2
  • Comentarii: 7
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni