În anii-adolescenței rătăcite,
Dar, totuși, cercetată de Isus,
În nopțile de zbucium, chinuite,
Se derula, frecvent, același vis:

Prin nu știu ce-accident, sau maladie,
Ce nu avea un „antidot” rapid,
Intrasem într-o comă, letargie,
Și viața o trăisem, doar dormind.

Iar când mă deșteptam, printr-o minune,
Trecuseră cam douăzeci de ani,
Eram matură, dar. . ce-amărăciune!
Atâtea primăveri scurse în van!

Nu pot descrie viu dezamăgirea
De primă tinerețe irosită,
În care n-ai trăit nici împlinirea
De a crea, iubind și fiind iubită...

Așa că am decis în sinea mea,
Să nu pierd nici o zi din tinerețe,
Plecând la studii, tata îmi zicea:
„Studentul vesel, din greșeli să-nvețe!”

Și-am început o viață palpitantă:
Noaptea, plimbări cu luntrea pe canal,
Petreceri, întâlniri, având, ca țintă-
Un trai intens, cât mai pasional.

În goana mea după senzații tari,
Săream dintr-un balcon în cel de-alături,
Cu scop sau fără, la etaje mari!
Doar Domnul m-a păzit de-alunecări.

Dar, idealul „patima-n trăiri”
Mi-a șubrezit chiar sănătatea,
Mi-am irosit, strângând la amintiri,
Memoria, apoi și castitatea.

Când calea mi-a tăiat-o, clar, Isus
Eram sleită și îmbătrânită,
De truda de-a trăi cât mai intens,
Mi-era și înflorirea risipită.

Atunci am înțeles, regenerând,
Că visul era viața-mi amăgită
Că tot ce-am strâns în pumni, era doar vânt,
Trăirea, fără Duh, e irosită.

Azi, tot întineresc, din zi în zi
Căci, orice clipă ce-o împart cu Domnul,
Mi-o înmulțește El cu zeci de mii,
Mi-a binecuvântat cu har și somnul.

O zi trăită în lumina Lui,
În Casa Domnului, cu frații,
Gustând mierea Cuvântului,
E plină cât un an, la alții!

Să sorbi un strop de veșnicie
În timpul slujbelor divine,
În ceasul sfânt de părtășie,
Să-L simți pe Duhul Sfânt cu tine! . .

Isus Cel Înviat, Biruitorul,
Știind că jertfă, pace, nu ne-ajung,
După ce ne-a mântuit, Păstorul
Ne-a dăruit și viață din belșug.

Și cum este un trai din abundență,
Ne-a învățat mereu, din zi în zi:
Să fim mai plini de-a Lui Prezență,
Să-L adorăm, puri, ca niște copii.

Să te poți bucura de tot ce-i bine,
De adevăr, dreptate-n viața asta,
De tot ce este vrednic de cinstire,
Orice laudă să te-nsuflețească.

Însă, o culme-a vieții din belșug
O poți atinge-n suferință,
Fiind urmărit, rănit, când tragi la jug,
Când ești persecutat pentru credință.

Amin!





25-02-2013, Craiova