Chiar dacă aş vorbi în limbi
Şi omeneşti şi îngereşti
De nu am dragoste în min'
N-ar fi, daruri duhovniceşti.

Şi chiar dacă, eu aş avea
Şi darul proorociei,
De nu m-ar umple Dragostea
Aş fi numai fiul furiei.

Tainele de aş cunoaşte
Şi aş avea toată ştiinţa,
De nu aş avea Dragoste
Nimica nu mi-ar fi fiinţa.

De aş avea toată credinţa
Aşa încât să mut şi munţii,
Degeaba mi-aş mai da silinţa
Ca să îmi storc sudorii frunţii.

Aş fi aramă sunătoare
Sau un chimval zângănitor
Aş fi o apă stătătoare
Ce n-are râu, şi nici izvor.

Aş fi nimic, nimic... nimic
O casă cu uşi ferecate
Şi-aş suferi la nesfârşit
De nu aş avea Dragoste.

Proorociile se vor sfârşi
Şi limbile vor înceta;
Dar dragostea nu va pieri
Când stăpâneşte Dragostea!

27.12.2012 Firenze