Azi S-a născut Mesia!
Autor: Lucica Boltaşu  |  Album: Pâinea Vieții  |  Tematica: Nașterea Mântuitorului
Resursa adaugata de lboltasu in 21/12/2012
Aş vrea să fiu un trubadur, prin cânt şi poezie,
Să Te slăvesc o, Domnul meu, să strig: "Mărire Ţie!"
Nici val, nici vânt nu ar putea să-mi stăvilească gândul:
"De două mii de ani revi, să luminezi pământul!"

Se-nalţă dorul meu în zbor, căutând pe boltă steaua,
Aştept Isuse ca să vii, cum brazda-aşteaptă neaua,
Cuvinte n-am să-Ţi spun atât, cât inima doreşte,
Priveşte Doamne Tu în ea şi vezi câte-Ţi vorbeşte.

As vrea să cânt colind frumos şi-n sunete de strună,
Să spun voios: "Bine-ai venit!", sub razele de lună,
Să Te aştept, să pregătesc cu drag a Ta venire,
Să fii primit de orice om, de-ntreaga omenire.

Să se deschidă porţi pe rând şi orişice suflare,
Sa-Ţi fie gazdă, Prunc Divin, în sfânta sărbătoare,
Sub cetini verzi să ne-amintim de Iosif si Maria,
De locul unde-n Betleem, ni S-a născut Mesia.

N-au fost luciri în jurul Său, nici globuri sau betele,
Dar ceru-ntreg Îl proteja, cu mantia de stele,
Copil umil, copil sărman, venit din zarea-albastră,
A poposit pentru un timp, aici, în lumea noastră.

Să Îi cântăm astăzi colind, noi toţi cu mic, cu mare
Şi inima s-o îmbrăcăm, în strai de sărbătoare,
Într-un staul s-o transformăm, să poarte-n ea solia,
"Azi S-a născut Isus Cristos!","Azi S-a născut Mesia!"

21/12/2012, Barcelona- Lucica Boltasu




Intr-adevar, numai inima poate vorbi in dreptul fiecaruia dintre noi, fiecare,are perceptia personala despre nasterea,viata, moarte si nemurire.Fi binecuvintata, bucura-te in Duhul sfint al Pruncului nascut pentru noi!
Adăugat în 22/12/2012 de sanda_tulics
Naşterea lui Mesia localizată în cetatea Betleem, a deschis porţile paradisului pentru toate neamurile prin credinţa în neprihănirea lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, întrupat prin puterea Duhului Sfânt.
Adăugat în 22/12/2012 de Duverna
Statistici
  • Vizualizări: 3805
  • Export PDF: 909
  • Comentarii: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni