Jurnalul unui calator (6)
Autor: Eugen Oniscu  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de EUGENIO in 12/09/2012
    12345678910 0/10 X

Fragmente...

Uneori trecea pe acolo un bătrân tare simpatic, mergea la o gradină. Unde lucra pentru cineva. Când mă găsea la poarta șantierului unde eram de pază se oprea și începea discuția: , , Ai un bun loc de muncă ce-ți pasă, pentru ce nu-ți aduci o umbrelă mare pentru a te proteja de soare aici la poartă. Cere-i voie șefului tău, trebuie să te lase. Eu lucrez din greu la o gradină, și trebuie să mai am grijă și de cele zece vaci, ale acestui om pentru care lucrez, uneori mă  ocup și cu vânzări în bazar ce sa-i faci trebuie să ne câștigăm existența.” Vorbea mult, repede, și cu voioșie. Era plin de viață, de bucuria de a trăi, și a se mișca, nici cei șaizeci și opt de ani ai săi nu-i putuseră seca dinamismul. Parcă și acum când scriu despre el îl văd. Scund de statură corpolent, cu părul șaten încărunțit, ochii verzi, fata brăzdată de urmele luptei cu viața. Se numea Pedro era  spaniol, din tot ce-mi povestea fusese mereu un nonconformist din punct de vedere social, moral. Avea încă un simț al dreptății imprimat în ființa lui.

Avusese numeroase conflicte cu șefii de muncă pe unde trecuse și apoi împotriva sistemului politic social în cadrul căruia trăise. Chiar dacă se supunea, o făcea însă spunându-și în stânga și în dreapta punctul său de vedere. Avea o mustață groasă, așa cum era moda odată pe vremurile când el trăise din plin ca un bărbat tânăr. Mereu luptând, vociferând, mă cerceta cu ochii să-i verzi, pătrunzători spunându-mi: , , Tu faci parte dintre oamenii de treabă.” Am încercat să-l pun puțin în încurcătură spunându-i: , , De unde știi este posibil să te înșeli.”, , Nu mă înșel, eu cunosc oamenii întotdeauna știu să-i deosebesc.” Apoi continua expunându-și filozofia sa de viață, modul cum a fost nedreptățit de-a lungul vieții sale de anumiți șefi de firme.

Interesant atunci când am adus vorba de Dumnezeu, ceva s-a petrecut în ființa lui și expresia feței, ușor de tot i s-a schimbat a devenit respectos cu elementul sacru. Însă nu dorea niciodată să discutam mai mult nicio temă  biblică. Evita tot timpul acest lucru, discutam orice însă sacrul nu era ca și cum mi-ar fi spus  fără cuvinte: , , Am văzut atâtea în viața mea, mi-am format o opinie personală despre sacru această frumoasă dimensiune a vieții, însă tu un tânăr  nu știu  eu cât de mult înțelegi  lucrurile astea.” Mi-a rămas o  amintire plăcută despre acel bătrân, ce încă mai lupta cu valurile năvalnice ale vieții. Mi-a făcut mereu plăcere să conversez cu oameni din diferite țări și culturi pe teme diferite: despre politică, economie, artă, religie etc. Iar în Spania am avut din plin această posibilitate.

Mă împrietenisem în aceea perioadă cu un muncitor din Brazilia pe nume Carlos însă noi paznicii îi ziceam Papa, pentru că așa ne striga el ori de câte ori pleca să mănânce și lăsa sculele sale de lucru la poartă în ghereta noastră. Daca vreodată am putut să văd o imagine a unui om degenerat moral vie ca a acestui om e greu de precizat, în ochii lui vedeam o prăbușire, ca o prăpastie teribilă în care căzuse. Bineînțeles că ajunsesem la această concluzie după discuții cu el, în timp ce l-am analizat, și în funcție de ce  mi-au spus alți muncitori ce lucrau cu el și îi cunoșteau viața sa particulară. Sărmanul era prins între droguri, alcool și frecventarea cluburilor pentru a căuta prostituate. Oare ce poate fi mai rău, pentru un om? Muncea pentru aceste vicii, interesantă reacția lui atunci când am încercat să-i spun că are nevoie de ajutor. Parafrazez cuvintele lui: , , Nu, eu nu am nevoie să fiu salvat.”

Nu puteam discuta această temă cu el. Sau poate am greșit că nu am insistat mai mult. Însă Papa de constituție robustă muncea la montarea și demontarea unor schele de prin șantier. Cu fața sa încă brăzdată  de o expresie umană, binevoitoare, uneori se apropia atât de omenește de mine și discutam. Atunci simțeam o parte din el încă atât de plină de bunătate și de sentimente calde, umane, însă  tot timpul simțeam, vedeam în acei ochi verzi suferinzi partea întunecată a ființei lui, și plăcerea pentru acele vicii. Oare cum pot fi ajutați astfel de oameni? De cate ori îl vedeam sentimente amestecate cu umor și suferință, mi se nășteau în suflet. Avea o parte a ființei lui ce înveselea atmosfera din jurul său, o bună dispoziție grozavă. Însă avea și momente când apărea la lucru trist, posomorât, însă în tot ce făcea, fie în rău sau în bine, avea ceva comic, puțină bufonerie aș zice, însă era un om cu demnitate. , , Papa…”, îl strigam noi ca să ne mai înveselim. Știa să ne răspundă cu o glumă apoi își continua drumul prin șantier la lucrul său. Nu-mi vorbea niciodată despre soția sa, fetița sa auzisem că era divorțat iar familia lui era în Brazilia din spusele muncitorilor care lucrau cu el am aflat că s-a îmbătat s-a certat cu șeful și a fost dat afară. Apoi nu l-am mai văzut și nici nu am mai aflat ceva despre el, poate că s-a întors în Brazilia, posibil însă mă gândesc  ce minunat ar fi fost dacă ar fi căutat ajutor la Hristos ar fi  putut să se lase de vicii și ar fi avut parte de un nou început. Dar cine știe poate ca până la urmă și-a schimbat drumul în viață.

Îmi dau seama că din afară este ușor să-i  spui unui om din această categorie ce trebuie să facă pentru a fi eliberat de viciul cel sugrumă însă, a fi în pielea lui este diferit. Indienii din America de nord au o vorbă: , , Nu te grăbi să judeci un om daca nu ai umblat în mocasinii lui”. Cine poate cântări durerea, lupta, agonia, plăcerea, repulsia, dorința după înalt și sublim ce se zbate în interiorul unui om ce se luptă, iar uneori cade după un timp de biruință asupra viciului. Cum se poate obține triumful și reabilitarea persoanei respective în astfel de situații? Oare câți bărbați și femei se zbat în situații asemănătoare agonizând și căutând să-și așeze picioarele pe o stâncă solidă de unde să nu mai fie învinși de plăcerea de o clipă a păcatului? Dacă am pune într-o balanță pe de o parte această plăcere iar în  cealaltă consecințele ce vor veni în urma viciului ce imagine am avea în minte, poate că ne vom speria. Cred ca cel mai dificil este atunci când privim viciul ca pe un comportament normal. În opinia mea Evanghelia poate salva din astfel de situații, însă nu elimină lupta dureroasă uneori agonizantă în schimb, este singura cale spre restaurarea ființei umane. De asemenea nu se  exclude căutarea unui specialist în domeniu. Cele doua remedii trebuie, să meargă mână în mână. Realitatea este că toți oamenii ce se luptă cu vreun obicei dăunător au în față două posibilități căderea în abisul viciului sau triumful.

Dar pentru ca astfel de oameni să beneficieze de triumf au nevoie să-l descopere sau redescopere pe Iisus așa cum scriitorii Evangheliilor l-au descris într-un mod foarte impresionant. Mă refer în primul rând la acel pasaj evanghelic unde ne este descris cum a fost adusă femeia prinsă în adulter  înaintea Sa. Iar El se pleacă acolo înaintea lor și scrie pe nisip. Apoi o iartă pe aceea femeie și o îndrumă pe drumul restaurării din punct de vedere spiritual și nu o condamnă. Marea diferență dintre cei ce o acuzau pe femeie și Iisus era că acei oameni nu știau să scrie pe nisip. Iisus știa să scrie pe nisip păcatele acuzatorilor. Însă cuvintele scrise pe nisip sunt repede șterse de vânt, ploii, sau de pașii oamenilor. Lecția pentru noi este că există putere pentru a birui orice viciu și păcatele noastre oricât de mari pot fi iertate de Iisus dacă le mărturisim și părăsim. Viața împreună cu Iisus înseamnă înălțare peste miasmele viciului. Bunul Dumnezeu să ne ajute să obținem biruințe frumoase acolo unde acum nu sunt decât căderi și lupte.

                                                               

Va urma...

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1120
  • Export PDF: 2
Opțiuni