Mă gândesc la istoria atâtor oameni ce emigrează, își părăsesc familia, țara, un loc de muncă ce poate l-au avut. Pleacă într-o altă țară, neștiind ce vor lucra acolo, cum le va fi în acea țară, vor fi niște învingători sau se vor întoarce învinși de valurile furioase ale străinătății. Demult în Spania am văzut  ceea ce înseamnă, eșecul unui emigrant. Un tânăr din Bolivia de treizeci de ani era cu valiza în aeroport. Era trimis de autoritățile spaniole înapoi în țara lui. Fața lui exprima o durere mută, sfâșietoare, stătea și privea în gol, poate că împrumutase bani de drum, poate că familia îi era în sărăcie, iar el trebuia să se întoarcă acasă. Ce va fi in viitor? Sau cum va fi viitorul pentru el sau  ei?

Viața unui emigrant  este foarte dură. El părăsește o țară unde are drept de muncă, este recunoscut ca cetățean. (este adevărat că sunt și situații când se emigrează cu drept de muncă și acte în regulă dar vreau să scriu despre acel emigrant ce începe practic de la zero în altă țară) De a lungul acestor ani petrecuți în Spania am discutat cu mulți oameni din țări diferite și culturi diferite. Am înțeles că sunt două motive majore pentru care cineva emigrează: Din cauza sărăciei sau a regimului politic din țara lui. Dar venind în noua țară constat că nu are drepturi, nu are acte, în unele cazuri nu știe limba, nu are unde dormi. Ce va face? Și ce se va întâmpla cu marile vise cu care a venit. Dar aici el trebuie să accepte o realitate  pe care cu greu și eu am fost nevoit să o accept. (toate aceste impresii sunt mai de demult pe când legile pentru emigranții români erau destul de dure, între timp unele lucruri  sau mai schimbat în bine însă din cauza crizei economice mulți plâng acele timpuri) Eram în autocar la ieșirea din Franța, la intrarea în Spania am început să analizez totul, cu o îndoită atenție, în sfârșit eram pe teritoriul Spaniei. Orele se scurgeau lent de tot, priveam acel pământ arid ce se întindea la nesfârșit. Mă întrebam, ce fel de agricultură au acești oameni? Pe ce se axează? Mai târziu aveam să văd și să lucrez în agricultură. Însă atunci l-a început, mă miram de pământul pe care îl vedeam, cum îmi spunea cineva ca un deșert imens. Deși Spania are și munți, păduri ce formează peisaje naturale frumoase. Apoi m-a impresionat orașul Barcelona l-am străbătut cu autocarul mi-am dat seama că Spania era o țară bogată.

Însă cel mai mult mi-a plăcut Madridul și oamenii pe care i-am cunoscut în timpul cât am locuit în acel oraș. În special spaniolii am observat că sunt mult mai educați ca în orice parte a Spaniei. Acele mari clădiri construite cu o frumoasă arhitectură modernă, acele combinații de blocuri și parcuri. Însă centrul orașului este impresionant, cel puțin pentru mine. Acele gări de tren și metrou mari etajate, foarte frumos aranjate. Este  o fascinație în Madrid a marilor clădiri, a mașinilor pe care le vezi. Iar dimineața în metrou un lucru care m-a impresionat atât de multă lume citind.

Într-un astfel de ocean de clădiri, mașini și oameni te simți singur, străin, într-o țară străină fără acte și atunci începeam să cad în descurajare. Întrebându-mă unde voi munci ce voi face aici? Mai  ales că părăsisem România în urma unor probleme materiale. Îmi aduc aminte de momentele când fiind în țară a început să se contureze în mintea mea acel gând al emigrării. Eram odată în plină primăvară, am ieșit în curte și aerul primăverii mă înviora, cerul senin de un albastru viu transmitea speranță, pomii înfloriți de prin curte dădeau o mireasma îmbătătoare. Mi s-a născut atunci un gând care parcă izvora din acel cadru primăvăratic.

, , Oare dacă aș pleca undeva departe să lucrez și să câștig bani. Apoi să mă întorc și să îmi cumpăr o casă, iar mai departe cu banii câștigați să o pot ajuta pe sora mea ce este atât de tare lovită de valurile furioase ale vieții.”

Ce minunat era cu ani în urmă pentru toți acei ce doreau să muncească cinstit, chiar dacă începutul era greu și exista și riscul eșecului. Însă te puteai ridica în dimensiunea materiala a vieții. Era de lucru pentru bărbați în construcții și agricultură, iar pentru femei în case la curățenie. Însă cum stau lucrurile acum în Spania în plină criză când totul s-a destrămat, unele lucruri ca independența materială a individului. Adică omul lucra, nu depindea de alți oameni pentru a trăi însă criza a sfărâmat totul, atâtea vise, a adus suferință, lipsuri materiale, datorii, necazuri. Dintr-o dată ca peste noapte în locul confortului și siguranței materiale s-a instaurat șomajul, îngrijorarea pentru ziua de mâine. Întreprinderi închise, atâtea locuri de muncă pierdute, în primul rând din cauza sectorului imobiliar. Nu se mai vând apartamente, iar dacă nu se mai vând nu se mai construiesc. Criza a afectat  mai mult sau mai puțin lumea întreagă, atât individul cât și lumea  s-au văzut confruntați cu această interesantă criză. Celula societății care este familia a  lovită puternic  în dimensiunea materială a vieții.

Mulți oameni și-au pus întrebarea: , , Care este adevărata istorie din spatele cortinei?”