Isus e Domnul vietii mele
Autor: Nelu Pop  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de nelu_pop in 20/04/2012
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 7 voturi

 

Doresc ca bunul Dumnezeu sa fie inaltat prin aceasta marturie, ca de la El vin toate, smerenia si ascultarea pana la venirea Lui pe norii cerurlui. Isus ne-a dat cel mai mare dar pe care noi trebuie sa il pretuim.El a murit pentru noi, a fost crucificat pentru pacatele noastre.As vrea ca toti cei care citesc sau asculta aceasta marturie sa fie intariti in credinta in Isus Hristos.Noi stim cat de mult a iubit Dumnezeu pe omul pacatos, El nu a ezitat sa il dea pe Fiul Sau la moarte pentru noi. Ioan 3:16.Deci sa fim incredintati, sa nu ne lasam doborati de incercari. Sa nu fim neglijenti, sa pretuim totul mai ales Harul, sa nu fim risipitori in lucrarea noastra pentru Domnul.Eu fac parte dintr-o familie de oameni simpli, dar cu teama de Dumnezeu. Parintii nostri, oameni de la tara, ne-au educat in spiritul credintei. Am fost cinci frati.M-am nascut in Saulia-de-Campie, un sat minunat unde eu am copilarit.Parintii mei oameni simpli, invatati cu munca grea ne-au educat pe toti copii in spiritul muncii.De mic copil, inca de cand eram la scoala din sat am inceput sa imi ajut parintii la muncile din gospodarie.Lucram de toate, mergeam la prasit, la cules, ba uneori pot spune ca faceam lucruri grele pentru varsta mea, mergeam si la coasa.Eram mandru de mine ca imi pot ajuta parintii.Noi fratii ne ajutam mult intre noi, si ne iubeam unul pe altul, asa ne-au invatat parintii nostrii, sa fim uniti.Aveam ca orice familie din acele timpuri greutati, de mult ne tot gandeam sa ne facem o casa noua, sa fie mai buna pentru noi, adunam material cu material tot ce era necesar pentru constructie. Aveam ceva pamant, nu mult dar sufieicet pentru nevoile noastre. De acolo traiam cu totii. Cresteam si animale, de ele ne ocupam noi, copiii.In timpul copilariei mele parintii mei nu erau la credinta dar totusi mergeau la biserica din sat, iar mama era o specialista a rugaciunii.Tin minte si nu voi uita niciodata cu cata patima si caldura se ruga Domnului. Statea pe genunchi si nu contenea cu multumirile in fata Domnului. Tenacitatea si perseverenta cu care se ruga va ramane pentru mine un exemplu viu, toata viata mea. Am invatat la scoala din satul meu. Invatam si lucram. Tata avea un lot de zece capete de vaci cu lapte la C.A.P. unde era angajat la zootehnie. Trebuiau mulse, facuta curatenie, eu eram acela care de mai multe ori faceam asta. Tata avea de rezolvat probleme mult mai grele pe care noi copiii nu le puteam face. In acest caz eu ii tineam locul. Curatam la vaci, mulgeam si acum imi amintesc cat de tare ma dureau degetele pana m-am deprins cu mulsul. E un lucru care la prima vedere pare usor, dar nu este asa. Mai erau si alti copii mai maricei care lucrau in locul parintilor, dupa ce ne terminam lucrul ne jucam, dar asta se intampla mai rar, ca noi copiii de la tara eram mereu ocupati. Prima mea experienta in care sa zic asa, am vazut ca Domnul ma iubeste a fost o data cand  tatal meu imi citea din Biblie, nu imi citea special mie, dar citea cu voce tare pentru toti. Citea de poporul israelit. Eram captivat de lectura, iubeam mult aceste popoare misterioase unde aflasem ca s-a nascut Isus. Ascultam cu nesat tot ce citea tatal meu si incercam sa memorez cat mai mult din lectura lui. A doua zi la scoala la ora de istorie, era o lectie legata de oamenii din vechime, mereu ridicam mana ca sa raspund. Invatatorul mirat de faptul ca tot mereu vorbeam m-a ascultat sa spun tot ce stiu eu despre poporul israelit. Am inceput sa spun tot ce-mi aminteam si el a fost mirat de cate stiam. Mi-a dat nota noua. Eram nespus de bucuros. Consideram ca Dumnezeu a fost cu mine la acea ora de istorie.Eram hotarat sa citesc si mai mult din Biblie.Copilaria mea nu a fost usoara si a fost marcata de un eveniment neplacut. Intr-o zi nu ma simteam bine, eram bolnav chiar stateam la pat. Mama nu stia ce sa imi faca sa ma vada mai bine, s-a gandit sa-mi faca ceva dulce. S-a dus intr-o magazie unde noi ne tineam proviziile: faina ,zahar si alte alimente, s-a dus cu o lampa de petrol in mana, a asezat-o pe o lada si a inceput sa caute ceea ce ii trebuia.Din neatentie si graba a rasturnat lampa, a curs petrol peste tot si s-a aprins rapid totul din magazie. A incercat cu puterile ei sa stinga focul, s-a luptat cu flacarile dar degeaba, a strigat iar eu am auzit-o din casa. Am iesit afara speriat cu o galeata de apa in mana, dar era zadarnic totul, ardea acoperisul magaziei si a anexelor.Au sarit vecinii dar deja ardea cu putere tot. Au ramas doar peretii negri de fum. Am scapat cu viata cu totii dar eram extrem de speriati.Am reusit cu ajutorul vecinilor sa salvam trei vitei care erau si ei contractati. Pe vremea aceea se faceau contracte la carne si lapte cu statul. Tatal meu atunci cand s-a produs incendiul nu era acasa, era intr-un sat vecin cu ceva probleme, cind se apropia de casa de pe coama dealului a vazut flacari, a inteles ce s-a intamplat. Era fara putere simtea ca nu mai poate inainta sa ajunga la noi. Cand a ajuns totul era o ruina, ars si distrus tot. Ne-am strans cu totii, priveam unul la altul si eram disperati, plangeam si simteam ca cerul s-a pabusit peste noi. Mama a fost aceea care ne-a aratat din nou curajul ei. S-a rugat Domnului si i-a multumit ca eram cu totii vii, putea fi si mai rau. Ma miram de ea, cum are atata putere, dupa o asemenea nenorocire, si de ce ii mai multumeste Domnului ? Eram un copil nestiutor atunci, dar viata m-a facut si pe mine sa inteleg multe lucruri, mai tarziu. Si in aceasta nenorocire am vazut insa, Mana Domnului cea buna. A doua zi dupa incendiu au venit la noi inspectori de la ADAS, au studiat problema pe toate fetele, au vazut necazul nostru, au vazut ca a ars toate proviziile noastre si ale animalelor, tot nutretul si materialele noastre de constructie pe care le-am strans atat de greu, cu multe sacrificii. Ne-au spus ca atunci cand am facut contractul pentru carne cu statul ni s-a facut obligatoriu si o asigurare in caz de incendiu. Noi nu stiam acest lucru, dar Domnul stia dianinte ce va fi, eram asigutati si in acest caz aveam dreptul sa primim suma de 10.000 lei. Pentru noi asta insemna foarte mult. Am primit banii si cu ei am incercat sa facem unele improvizatii sa putem iesi din iarna noi si animalele.Cu tot curajul ei si cu tot spiritul ei de luptatoare, mama a ramas marcata toata viata de aceasta tragedie. S-a imbolnavit de nervi, a fost mereu internata si avea momente cand isi pierdea cunostinta. Toate aceste lucruri s-au petrecut in anul 1968, nu voi uita niciodata acest an tragic pentru familia mea. In momentele ei bune mama era aceiasi ca inainte, se ruga mereu Domnului si ii multumea pentru ca am scapat toti cu viata. Copilaria a trecut, au venit anii adolescentei.Dupa ce am terminat scoala din sat, am plecat de acasa la Campia Turzii sa imi continui scoala. M-am inscris la Scoala Profesionala din acest oras si mi-am ales meseria de laminator-trefilator. M-am dus la scoala cu tatal meu, m-am despartit cu greu de el, ramaneam intr-un oras strain pentru mine. M-am obisnuit cu colegii cu scoala si profesorii, invatam si faceam si practica in uzina. Dupa terminarea scolii, m-am angajat. Dar nu eram atat de multumit de mine sa raman doar cu o scoala profesionala si asa m-am hotarat sa ma inscriu la liceul seral. Mergeam la munca si invatam. Nu mi se parea greu, eu eram invatat de mic cu munca. In acest timp am simtit mereu Mana Domnului asupra mea.Reuseam aproape intotdeauna ceea ce imi propuneam. In timpul cind eram la seral, am cunoscut o fata frumoasa si vesela. Mi-a placut mult felul ei de a fii, era serioasa si tare draguta, eu o vedeam cea mai frumoasa fata din oras. Am reusit sa termin si liceul si o data cu acesta aveam si o prietena pe care o iubeam nespus de mult.Cu toate as fii fost fericit, dar necazurile mamei ma faceau sa sufar. Era mereu bolnava, eu intelegeam cel mai bine boala ei, eu am fost cu ea, in marea nenorocire, care ne-a lovit. In anul 1977 am hotarat

impreuna cu fata visurilor mele sa ne casatorim. Ne-am casatorit, iar in anul urmator s-a nascut primul nostru copil, un baietel frumos si dulce, Aurelian.Eram cel mai fericit tata si sot .M-am hotarat sa fac si o scoala post liceala, la care m-am inscris inainte de a se naste fiul meu.Am terminat si aceasta scoala cu bine. Ma puteam considera realizat. Din nou am fost incercat de Domnul, a venit vremea sa-mi satisfac stagiul militar. Cat de greu mi-a fost sa ma despart de sotia si fiul meu nu va pot spune, parca mergeam undeva de unde nu ma mai intorceam niciodata. Eram necajit, ingandurat, ma temeam tot timpul ca in perioada cat eu nu sunt cu ei, sa nu se intample ceva rau.Armata a trecut greu pentru mine, ceilalti erau fara probleme, nu aveau gandurile mele. Aici am avut ocazia sa-mi dedic timp mai mult pentru rugaciune, ma rugam pentru fiul meu, pentru sotia mea, pentru mine sa ma intorc cu bine la ei. Domnul a fost cu mine, si din nou am ajuns acasa, mi-am recapatat locul de munca, ba chiar un loc si mai bun. Sotia mea era aceiasi buna si iubitoare, fiul meu un ingeras de copil. Anul 1981 mi-a adus din nou o bucurie, s-a nascut al doilea fiu al meu Radu-Mihai, eram tata a doi baieti, cine mai era ca mine? Mereu  multumeam Domnului pentru ei.Eram o familie fericita. In aceasta perioada mi-a murit un verisor bun. A cazut intr-o groapa cu var. A fost o tragedie . M-am dus la inmormantarea lui, toti erau tristi, plangeau. Nu am putut varsa o lacrima, aveam inima tare impietrita, chiar eu ma miram de acest lucru, mie care Domnul imi facuse atat bine nu puteam sa fiu miscat de necazul rudelor mele. Pur si simplu imi era mie, ciuda pe mine.Anul 1984, mi-a mai adus un baiat, pe Sorinel, aveam acum o familie pentru care trebuia sa iau decizii, sa muncesc, aveam responsabilitati serioase. Din nou sunt pus la grea incercare, fiul meu Sorinel  a inceput sa se simta rau, era bolnav grav, plangea fara oprire. Eu cu sotia am intrat in panica, l-am dus la medic, diagnosticul ne-a speriat , meningo-encefalita. Copilul era agitat, plangea avea dureri mari de cap. Era internat in spital cu sotia, ea statea zi si noapte langa el. Era epuizata total si la fel de descurajata, ca si mine. A stat o perioada la spitalul din oras, apoi ni s-a recomandat sa mergem la o clinica de specialitate  la psihiatrie pentru a fi internat acolo. Am incercat sa ajungem la un medic specialist in Cluj, dar medicul la care am fost trimisi era in concendiu. Noi nu mai puteam astepta, copilul era prea bolnav. Ajutat de fratele meu am ajuns la Clinica de Psihiatrie din Tg.Mures. L-au internat pe Sorinel, sotia mea a fost cu el, i-au facut diverse investigatii, tratament, dar nici un rezultat. Copilul parca era si mai bolnav, patruzecisi cinci de zile, nu a dormit, sotie era disperata. Ne rugam amandoi Domnului, nu mai stiam ce sa facem de mila lui. Aveam o durere si o teama in suflet care nimeni nu mi le putea alina. Sotia m-a rugat sa o aduc acasa, indiferent de ce spune medicul, ea nu mai avea nici o speranta, la fel eram si eu. Am vorbit cu medicul si mi-a spus ca va incerca un nou tratament cu niste medicamente aduse din Anglia. Dar nici vorba dupa primele medicamente a adormit doua ore, apoi a inceput acelasi calvar, plans si iar plans.Am cerut medicului sa-l externeze, a facut-o si la plecare  o doctorita care lucra cu medicul profesor ne-a dat o reteta cu niste medicamente care trebuiau procurate din Franta. Am luat reteta si am plecat la  Oravita sa ma intalnesc cu cineva care ma putea ajuta. Nu am primit ajutor aveam nevoie de alta reteta. L-am sunat pe fratele meu de la Tg.Mures, m-a programat la doctorita care mi-a facut reteta, am ajuns in ziua programarii dar ea era in concediu cateva zile, avea ceva probleme familiare. M-am reprogramat, a doua oara, cand am ajuns iarasi la cabinetul ei lipsea, si-a fracturat un picior. Parca era un facut, eram disperat. M-am reprogramat, iar a treia ora, era plecata din tara.Eram un ghinionist, ba mai mult credeam ca Domnul nu ma mai iubea. In acest timp de tulburari sotia mea a inceput sa frecventeze biserica penticostala din oras impreuna cu o sora de-a ei. A inceput sa inteleaga anumite lucruri pe care inainte nu le stia. Chiar ea mi-a spus ca degeaba tot incercam ca atunci cand Dumnezeu inchide usa nu se mai poate face nimic.Mi-a adus aminte de Noe, de arca lui, si de momentul cand a fost inchisa usa, nu a mai putut-o deschide nimeni, pentru ca ea a fost inchisa de insusi Dumnezeu.. Ma gandeam ca poate are dreptate si ca Dumnezeu nu mai raspunde rugaciunilor noastre. In acest timp atat de tensionat si tulburat pentru noi, cand nici nu ne odihneam cum trebuie, necazul ne macina fara oprire, intr-o noapte sotia mea a avut un vis. S-a sculat din somn si mi-a spus ca a visat ca eu eram mort. Stia ca sunt mort dar nu ma vedea. A auzit un cantec care nu parea pamantesc, parca venea din cer si care ii spunea mereu ca am fost mort, dar iarasi am inviat. Desii toti din jur o asigurau ca eu sunt mort, melodia care o auzea o linistea si o facea sa nu se teama, acolo in versurile melodiei ea, auzea despre invierea mea. Mi l-a povestit si ne-am intrebat amandoi ce ar putea insemna acest vis ?Acest vis nu  ne speria deloc, ne-am gandit bine amandoi si am inteles ca este un semn din partea Domnului. M-am gandit eu insumi ca este un semn bun si astfel am hotarat sa-mi dedic viata Domnului. Sotia mea a fost miscata de hotararea   mea s-a bucurat foarte mult, ne-am pus pe genunchi si ne-am rugat Domnului. In data de 17 ianuarie 1990 eu si sotia mea ne-am predat viata Domnului, am incheiat Legamant cu Domnul, am fost botezati.Dupa sase luni am primit botezul cu foc 1 Petru 4:11,12. Nu a trecut prea mult de la botezul nostru si boala lui Sorinel a recidivat. In acest timp cat el si-a revenit, eram atat de fericiti mai ales ca a inceput sa se duca si la gradinita. Incepeam sa credem ca totul intra in fagasul normal, dar nu a fost asa. Boala s-a intors in trupul lui cu o forta si mai mare,de data asta a fost spitalizat la Cluj. Era atat de slabit si bolnav incat parea ca si mort, sau cel putin nu credeam ca mai are mult de trait in halul in care arata. Traia doar cu perfuzii, nu mai manca, nu mai vorbea. Sotia mea era epuizata si distrusa, m-a rugat sa ii aduc acasa, cel putin daca va muri sa nu moara in spital. Eram si eu depasit de aceste incercari. In viata mea de zi cu zi, cand ma rugam Domnului ii ceream sa-mi dea rabdare multa. Acum a venit momentul sa am ceea ce i-am cerut mereu Domnului. Bunul Samaritean isi facea lucrarea Lui cu mine. Eu eram dedicat total Domnului inca de cand am hotarat in inima mea sa fac pasul spre Domnul, atunci am renuntat la viciile mele si la tot ce ar fi putut sa ma desparta de Domnul.In primul an al credintei mele eram si eu bolnav, ma durea tare stomacul, nu puteam manca mai nimic. Aveam nevoie sa fiu tare si puternic pentru familia mea. M-am rugat mult Domnului eu cu familia mea pentru durerile mele, la fel si Biserica. Rugaciunile noastre au fost ascultate de Domnul si toate durerile si necazurile care le aveam cu stomacul au disparut, ma simteam foarte bine si nu conteneam sa-I multumesc Domnului. Aveam mare nevoie de Domnul meu, sa fiu prelucrat si modelat de El. Aveam uneori inima impietrita si ma rugam sa primesc o schimbare in inima mea, sa fiu modelat in asa fel incat sa pot face in toate voia Domnului.Nu eram multumit de mine si vroiam sa fac pentru Domnul si mai mult, sa devin un perfectionist in lucrarea Domnului.Eu de obicei ma rugam mult pentru fratii mei, fratii mei cu care am crescut si pe care ii iubeam, mama noastra asa ne-a invatat sa ne iubim unii pe altii. M-am bucurat mult cand sora mea de la Sibiu m-a anuntat ca ea, se va boteza, ca l-a primit pe Domnul in viata ei.Vroiam mult ca sa-l cunoasca pe Domnul si fratii mei si parintii mei, sa guste toti din bunatatea Domnului. Sora mea s-a botezat la Sibiu, acolo locuia. Socrul ei a fost bolnav si a chemat  pe frati sa-I faca ungerea, fratele Hozan a spus ca ar fi mai bine ca socrul ei sa il primeasca pe Domnul, el nu era la credinta. Omul bolnav si batran dar totusi nehoatrat. A spus ca ar fi mai bine sa amane pana cand se hotaraste, dar fratele a insistat si a spus ca astazi este cel mai bine, sa nu se mai amane botezul. Socrul surorii mele a acceptat, a fost botezat si in aceiasi noapte Domnul l-a chemat la odihna. Slavit sa fie Domnul ca a avut intelepciunea sa aleaga pe Domnul chiar si in ceasul al doisprezecelea. El tot cauta sa amane, dar fratele Hozan a spus “astazi trebuie” si s-a facut acel botez.Trebuie sa intelegem foarte clar ca nu mai este timp de amanare, daca astazi auzi glasul Domnului, nu iti impietri inima. Un indemn minunat, pe care nu ar trebui sa il tratam cu usurinta. In 1992 in biserica se face staruinta pentru Duhul Sfant, atunci s-au botezat 120 de persoane. A fost atata bucurie, eu am fost foarte impresionat cand am vazut un asa numar mare de frati botezati.O alta experienta cu Domnul am avut-o cand ma simteam tare slabit si bolnav. M-am dus la medic si mi-a spus ca este cazul sa-mi fac o internare. La noi la adunare erau rugaciuni de staruinta, in loc sa ma duc la spital, m-am dus la Biserica. Inainte de a pleca la biserica i-am spus sotiei ca ma voi vindeca, asa a si fost, m-am rugat s-au rugat fratii si boala s-a dus, Slavit sa fie Domnul. Anii in care copilul meu a fost bolnav au fost ani in care eu m-am intarit in Domnul. Imi era atat de mila de el, de suferinta lui, as fi dorit in orice moment sa iau boala asupra mea, sa sufar eu in locul lui.Sotia mea era si ea tot asa, eram greu incercati, o stiam si noi si o vedeam si in ochii celorlalti frati credinciosi care ne compatimeau si se rugau pentru noi. Dupa ce l-am primit pe Domnul in viata mea, am inceput sa am probleme si la locul meu de munca, am inceput sa ma schimb, sa fiu corect cat se poate, cinstit si nu-mi placea sa-mi bat joc de nimeni. Unii comentau si radeau de mine, altii imi spuneau ca se mira cum poate credinta sa schimbe un om. Se vedea clar ca sunt schimbat in bine.De cate ori aveam ocazia vorbeam despre Dumnezeu, despre bunatatea Lui, despre tot ce poate face El pentru omul care Il doreste cu sinceritate. In anul 1994 am avut o descoperire prin Duhul Sfant, care ma anunta ca voi trece din nou printr-o incercare grea. 1 Tim. 1:15. Asa a fost. La scurt timp dupa aceasta instiintare, am fost lovit de o masina. Eu circulam regulamentar spre locul unde aveam o lucrare de facut, aveam de adus de acolo niste scule cu care lucram. Masina m-a luat pe parbriz, am fost lovit la cap, mi-am fracturat piciorul in doua locuri.A venit salvarea si am fost dus direct la Cluj la Neurochirurgie.Soferul care m-a lovit avea permisul suspendat, pe sotia mea nu a anuntat-o nimeni, ea ma astepta acasa. A doua zi m-a cautat omul la care lucram, sotia era speriata, m-a asteptat toata noaptea, au discutat si el i-a spus ca ar fi auzit de un accident. Sotia s-a dus la politie si  a aflat ca accidentatul eram chiar eu. M-a gasit la Cluj la spital. Am fost inconstient mult timp, cand mi-am revenit  nu ma puteam misca, eram paralizat. Nu era destul necazul de acasa cu baiatul meu, aveam copii de scoala, fiica mea cea mica avea doar un an, toti erau mici si aveau nevoie de mama lor. Eu la fel aveam nevoie de ajutor. In necazul si in boala mea, bolboroseam ca ma voi face bine si voi lucra din nou, pentru copiii mei. Sotia mi-a povestit toate cate le scriu acum, pentru ca mintea mea atunci era tulburata de la loviturile de la cap.Toata Biserica se ruga pentru mine. In noaptea de 21 decembrie, am avut un vis. Parca eram undeva intr-o biserica la impartasanie, spalam picioarele cuiva, nu vedeam cine era si o voce imi spunea:”Esti vindecat, esti vindecat” se repeta vocea afirmand acelasi lucru. M-am trezit si m-am gandit bine ce ar putea oare insemna asta? Apoi indemnat de ceva tainic, am luat apa in mana si mi-am pus pe picior.Nu a durat mult de la acel vis si am inceput sa umblu, desi nu credea nimeni in vindecarea lui, mai ales atat de repede.Am inceput sa-l pun jos cu ajutorul bastonului,apoi incet, incet fara nici un ajutor. Recuperarea se facea foarte repede, vazand cu ochii. S-au mirat si medicii de progresele mele. Am fost externat iar la scurt timp asa cum am dorit eu, am inceput sa lucrez din nou pentru copiii mei. Slavit sa fie Domnul pentru bunatatea Lui.Au trecut trei ani de lucru si 1998 cand s-a nascut fiica mea Andreea eram iarasi bolnav. Mi-am depus actele de pensionare. Mi-am adunat toate iesirile si internarile mele din spital mi-am facut dosarul si m-am prezentat la comisie. De obicei medicii din aceste comisii sunt foarte exigenti. M-am rugat Domnului si eram convins ca va fii cu mine. Am intrat, medicul parea bine dispus ceea ce rar se cam intampla, a vorbit cu mine prietenos, m-a intrebat cati copii am, mi-a studiat dosarul, m-a mai intrebat daca sunt pocait ? I-am raspuns ca sunt pocait, asa este. Mi-a spus ca imi da gradul doi de pensionare, ca sunt un copil sarac, chiar asa s-a si exprimat. Am stiut ca este Mana Domnului, atata amabilitate si bunavointa nu se prea intalnete, parca ne-am fii cunoscut.O data la o adunare in Cluj, am facut o marturisire in acest sens, si am spus ca numai Acela care mi-a dat pensia, Acela mi-o va si lua, deci foarte clar a fost pentru mine, Dumnezeu a fost Acela care m-a ajutat. Slavit sa fie Numele Lui. Sunt deja de cincisprezeceani pensionat si am simti ca Domnul a fost cu mine, mereu.Rom.8:28 Dupa ce am ramas in pensie ma gandeam ce as putea face pentru familia mea, sa ne fie mai usor, deja copii erau mari pe la scoli.M-am tot gandit cu sotia mea, ne-am pus pe genunchi si ne-am rugat Tatalui, de mult doream sa am o casuta, eu fiind crescut la tara nu imi prea placea sa locuiesc la bloc.Am reusit sa ne vindem apartamentul de la bloc sa ne cumparam o casa, nu prea mare, dar cu curte.Domnul ne-a mai adus o binecuvantare in acest timp. Fratele sotiei mele care este singur, nu este casatorit s-a oferit sa ne ajute cu conditia sa ii construim si lui o camera langa casa noastra.Era un dar binevenit pentru noi, tot Domnul a gasit solutia ca sa putem trai si noi in conditii cat de cat bune. Si-a vandut garsoniera pe care o avea, si pe banii obtinuti ne-am apucat de treaba.Am mai construit doua camere, o baie am facut canalizarea, am facut mai mult decat am sperat noi. Slavit sa fie Domnul. Mi se parea ca Domnul a intrat cu mare putere in viata familiei mele.Ps.25.Mi-am cumparat si un cal, caruta, visul meu s-a implinit. Eram om gospodar. De acasa de la parintii mei aduceam nutret pentru cal. O alta intamplare va pot relata in care am avazut Mana Domnului.M-am dus la tara sa aduc una alta de la parintii mei si nutret. Ne-am dus sambata, duminica am fost la adunare, iar lunea dimineata am pornit ca sa nu ne prinda noaptea.Calul era tare istovit si a cazut pe drum, chiar aproape sa ajungem acasa.Eu eram insotit de un baiat mare si de unul mic.Am desfacut calul de la caruta si l-am dus sa manace, eram in spatele carutei. Spre mine venea o masina dispre Ludus, m-a agatat cu oglinda, mi-a rupt hainele dar altceva nu mi s-a intamplat, bineinteles si sperietura care am tras-o. Dupa ce a trecut de mine, masina a inrat intr-o dubita care venea din sens opus. Soferul masinii mici a coborat, m-a injurat pentru caruta, pentru cal desi nu erau pe carosabil, de fapt cauta sa se scoata din vina. A venit politia ni s-au luat declaratii. Ne-au dus la spital, celalalt sofer era accidentat grav, eu nu aveam nimic.Am venit acasa, iar dupa patru zile, sotia soferului accidentat a venit la mine acasa sa ceara despagubiri. S-a interesat de noi, a aflat ca suntem pocaiti. A venit sa ma intimideze, dar Domnul mi-a dat cuvinte, sa-i explic cum a fost si ca eu eram nevinovat. Dar totusi i-am spus ca daca conform legii voi fi obligat la ceva nu ma voi da inapoi. Nu a mai venit niciodata si totul s-a incheiat cu bine. Domnul m-a pazit si de aceasta data, mai ales ca eram si cu copiii, slavit sa fie El. M-a facut biruitor.Ps. 91 Tatal Ceresc si-a tinut intotdeauna fagaduinta facuta fata de noi, pot sa va spun o alta experienta in care am vazut clar ajutorul pe care il primim de la Domnul. Eram necajit de lipsuri, nu aveam bani, unul dintre copii era la facultate. Nu aveam bani sa-i dau sa se duca la cursuri, nici ce sa-I pun cu el , oricum se ducea de acasa nu putea merge cu mana goala.Toata seara m-am framantat si eu si sotia, cum sa facem oare sa fie bine?. A trecut noaptea dis de dimineata, ma striga la poarta un om.Eram chiar mirat cine ar putea fi la ora aceea, am iesit. Era un frate de la Bis. Baptista din oras. M-a intrebat daca aici locuieste familia Pop, am confirmat si a coborat din caruta, era si el cu caruta. Fratele Albert, acesta este numele lui, Domnul sa-l binecuvinteze, a venit la noi cu de toate, mancare multa, de toate  si bani. Exact de ceea ce avem eu nevoie pentru copilasii mei. Mi s-au umplut ochii de lacrimi, Tatal meu cel bun, nu ma lasa., la necaz. Fratele avea ochii inlacrimati cand mi-a vazut necazul,mi-a spus ca nu a dormit toata noapte auzind un glas care ii spunea sa ma caute pe mine, pentru ca eu am lipsuri si el nu are. A fost si el miscat de ce a gasit la mine, stia de necazul meu dar mai ales s-a bucurat ca a ascultat glasul Domnului. Am multumit Domnului pentru bunatatea Lui, eu cu toti ai mei. Faina, zaharul , fasolea, slanina si alte alimente, ne-au mai ajutat o periuoada buna de timp. Domnul sa-l binecuvinteze pe fratele Albert pentru bunatatea inimii lui.Acest frate avea o situatie materiala buna, s-a ofrit sa-mi aduca nutret la cal pentru iarna, il cosea si il cara el, pentru mine. I-am cerut sa-mi dea voie sa il ajut dar nu a acceptat. Vroia sa faca totul singur, vroia sa faca ceva care sa-l coste, asa vedea el jertfa pentru Domnul. Era om in varsta si imi era greu sa stiu ca munceste pentru mine. Eu ce putem face, doar sa ma rog pentru el. In anul 2010 lucram cu un om care era necredincios la reparatia unei case. Tot vorbind una, alta nu puteam nicicum sa-l fac sa asculte cuvantul Domnului, ba chiar mi se parea ca eu il ascultam pe el, cu glumele lui nepotrivite. Dupa ce am terminat lucrul m-am indreptat spre casa. Nu prea eram multumit de mine. Am cam intristat fata Domnului. Mergand pe drum ma gandeam iarasi la discutia avuta cu acel coleg de munca. Veneam cu bicicleta si am trecut peste o piatra, mi s-a sucit directia si am cazut, mi-am fracturat clavicula. Nu va spun cu toata durerea ce o simteam stiam ca sunt vinovat fata de Domnul, iar acum primeam mustrarea Lui. El ne pedepseste ca sa ne invete.1 Petru cap.1. Dar cea mai teribila incercare a vietii mele a venit in anul  2004. Sorin era bolnav, a venit medicul la el. Nu mai putea respira, plamanii lui erau distrusi de atat stat pe spate, paisprezece ani de boala grea. Medicul de familie s-a deplasat la domicilui, l-a consultat si a vrut sa-l interneze.Presimteam ca totul se va sfarsi, il vedeam chinuit si distrus. I-am spus doctoritei ca eu cred ca nu mai are rost sa fie internat, dar ea s-a dus sa aduca ambulanta. Doctorita a plecat plangand, am inteles totul: clipele lui, erau numarate.Am ingenunchiat cu toti ai casei sa ne rugam pentru Sorinel, plangeam si ne tanguiam in fata Domnlui. Ne durea chinul copilului nostru, ii ceream Domnului  sa ne dea putere orice ar fii, sa fie voia Lui.Domnul a ascultat rugaciunile noastre si Sorinel si-a dat ultima suflare in bratele mele. Durerea asta este de neinchipuit, nu este mai mare durere pentru un parinte decat sa-si vada fiul sau fiica murind. Este ingrozitor. Am avut impresia ca s-a oprit timpul in loc. Imi venea sa strig sa auda toata lumea durerea mea. Am putut sa ma gandesc cum a suferit Tatal Ceresc cand l-a vazut pe Fiul Sau, murind, murind fara nici o vina. M-am gandit la David cat a suferit si el pentru copiii lui.Nu se poate descrie in cuvinte omenesti durerea unui parinte cand moare o parte din sufletul lui. Asa a fost voia Domnului, I-a fost mila de chinul lui Sorinel si de chinul nostru. Stiam ca pentru toti este mai bine asa, dar tot ma durea sufletul. Dupa aceasta incercare grea, sotia s-a imbolnavit tare, a facut diabet, facea insulina. Moartea lui Sorinel a facut-o sa sufere foarte mult, desi nu ii era usor cu el, dar suferea. Si eu sufeream dar ma feream sa ma arat alor mei. Tineam totul in mine,ii spuneam Domnului si plangeam pe ascuns.A venit o alta incercare peste noi, sotia s-a imbolnavit de alta boala. Dureri mari de stomac si burta, a tot stat asa crezand ca-i va trece, rabda si tacea, era invatata cu suferinta. Cand nu a mai putut s-a dus la medic la Cluj. I s-au facut investigatii, avea o boala grava, trebuia sa fie operata. Fetitele nu erau prea mari, erau la scoala, se temeau pentru viata mamei lor. Erau necajite si plangeau, eu aram si mai speriat si infricosat. Nu as fi vrut sa o pierd pe sotia mea, pentru nimic in lume. Stiam ce viata chinuita a avut cu baiatul nostru , stiam cat a suferit pentru el, nu mi se parea drept sa o pierd, vroiam sa fie langa mine si langa copiii nostri. Eram necajit, alte spitale, alti doctori, suferinta, si cate si mai cate. Ne-am rugat in familie si in Biserica cu fratii.Am pus in fata Domnului, durerea mea, L-am rugat si L-am implorat sa aibe mila de sotia mea scumpa. I s-a facut ungerea si a plecat la operatie. Seara inainte de a pleca, a chemat fetele langa ea si le-a spus sa nu le fie teama se duce cu Domnul si se va intoarce acasa bine. Asa a fost multumesc Tatalui Ceresc, El a fost doctorul ei, a lucrat in chip minunat cu ea. Dupa doua sapatamani, a venit acasa, se simtea binisor iar cand ne-am dus la control medicul a asigurat-o ca este bine. Analizele au iesit bune. Ce mare bucurie pentru noi, eram atat de speriati desi aveam nadejde in Domnul, dar firea omeneasca este slaba. Pot sa spun ca Domnul ne-a purtat pe brate de biruinta. Scopul Lui este sa ne mantuiasca, El ne este mangaiere in necaz. Noi avem datoria sa-I multumim pentru tot si pentru necaz si pentru bucurie. Slavit sa fie Numele Lui. Ps. 119:50  Asa au trecut douazeci si doi de ani din viata mea cu Domnul. Pentru Viata Vesnica merita sa facem totul pentru Domnul, sa mergem pe calea dreapta a Mantuirii, ca sa castigam Cununa Vietii.

 

amin

 

Slavit sa fie Domnul care poaarta de grija copiilor Lui si primeste inchinare si recunostinta din dragoste sfinta!Fiti binecuvintat impreuna cu intreaga familie.
Adăugat în 20/04/2012 de sanda_tulics
Domnul este Acela care are puterea in cer si pe pamant si pe cine iubeste , adeseori il trece prin incercari pt a-l sfintii.
Eu obisnuiesc sa spun ca fiecare om are doua vieti, dar numai una e pentru fericire , depinde de noi cum ni le sortam, eu imi diresc fericirea dincolo, cu Domnul meu!
Adăugat în 20/04/2012 de mesarosmary
Domnul v-a trecut cu adevarat prin grele incercari, dar tot El a fost acela care v-a dat putere sa le depasiti, Domnul sa va binecuvinteze si sa va insoteasca mereu in viata, sa va intareasca in credinta. Niciodata Domnul nu ii paraseste pe copiii Sai. Multe binecuvantari. sora Florenta Sarmasan
Adăugat în 22/04/2012 de florenta.sarmasan
Statistici
  • Vizualizări: 2271
  • Favorită: 1
  • Comentarii: 3
Opțiuni