Eu L-am rastignit...si El m-a iertat
Autor: Cristina  |  Album: fara album  |  Tematica: Si eu L-am rastignit
Resursa adaugata de cristinaRO in 19/04/2011
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 3 voturi

Acum 2000 de ani pe o cruce, acolo sus pe Calvar, Domnul Isus a murit pentru mine. Da, pentru mine! Imi mi-e atat de greu uneori sa accept asta, si imi spun ca nu se poate, nu are cum doar pentru mine, eu nici nu existam atunci. Asa continui sa Il rastignesc in fiecare clipa cand gandesc astfel. Si totusi, El s-a gandit la mine atunci cand era pe cruce si cand a strigat "Iarta-i Tata caci nu stiu ce fac!" Atunci se ruga si pentru mine, si El ma iertase deja mijlocind pentru mine in fata Tatalui. 

Cand ma gandesc ca atunci cand multimea striga "Rastigneste-L!" eram si eu acolo, si strigam si eu cu ei, si strigam din ce in ce mai tare ca sa ma auda toata lumea, sa fiu sigura ca asa o sa se intample, ma cutremur si imi spun ca nu e adevar. Si totusi...ori de cate ori am gandit ceva impotriva voii Lui, ori de cate ori am actionat impotriva voii Lui, asta am facut. 

M-am pocait si imi pare rau pentru tot ce am facut. Am incheiat chiar si un legamant cu El. Stiu ca m-a iertat, si ca m-a spalat in Sangele cel sfant care la Calvar a curs pentru mine. Stiu ca ma iubeste si sunt constienta ca pentru mine a acceptat de buna voie sa moara rastignit. Nu imi pot imagina dragostea Lui atat de mare pentru mine, si vreau ca acum sa fiu vrednica de numele ce il port, pentru ca prin jertfa de la Golgota, Domnul Isus, cel pe care si eu L-am rastignit, m-a impacat cu Tatal, si mi-a facut astfel onoarea sa pot purta numele de copil al Lui. 

Chiar daca eu am strigat sa fie rastignit, El nu a luat in seama lucrul acesta, si a strigat catre Tatal sa ma ierte....

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 2100
  • Export PDF: 3
Opțiuni