ÎNCREDE-TE ÎN DOMNUL!
Autor: N. D,  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de luciag in 24/04/2021
    12345678910 0/10 X

 

Eram în primul an de facultate. Am fost foarte bucuroasă pentru că fusesem admisă pe unul din puținele locuri la fără taxă, dar pentru a rămâne la buget trebuia să promovez toate examenele cu note foarte mari.

 

A sosit și prima sesiune cu emoțiile ei. După majoritatea examenelor primisem note foarte bune și începusem să sper că voi rămâne pe unul din cele zece locuri subvenționate. Peste noapte, s-a hotărât ca una din zilele în care aveam fixat un examen să fie declarată zi liberă de la stat și astfel examenul a fost mutat într-o zi de sâmbătă. Cum eu respectam porunca a 4-a, am sunat plină de încredere profesorul, gândindu-mă că mă va înțelege și îmi va da șansa să susțin examenul cu altă grupă, în altă zi. Oricât am încercat să explic, profesorul nu m-a înțeles și nici nu a acceptat să susțin cu altă grupă. Așa că în Sabat nu m-am prezentat la examen și am fost amânată pentru sesiunea de restanțe din toamnă. Am plans foarte mult și m-am rugat ca Dumnezeu să facă o minune atunci: să ningă puternic, să viscolească, să se amâne examenul, orice, eram disperată, dar nu s-a întâmplat nimic din ceea ce ceream eu atunci. Faptul că nu promovasem la timp acel examen nu îmi mai permitea să îmi măresc notele la nicio disciplină, în cazul în care doream o mărire.

Nu credeam că voi mai intra la buget și toată vara m-am gândit să renunț la facultate pentru că nu aveam cu ce să plătesc taxa de studiu. La sesiunea din toamnă profesorul mi-a dat nota 10 la examen, deși nu era de accord cu alegerea mea de a nu susține un examen în sabat. În sesiunea din toamnă au fost multe cereri de mărire de note, așa că notele celorlalți studenți erau foarte mari. Nu mai speram la nimic, dar nu am renunțat la an și am hotărât să merg la cursuri la începutul anului al II-lea, gândindu-mă că dacă Dumnezeu vrea ca eu să termin acea facultate, va găsi o soluție și pentru mine.

Într-o dimineață mă pregătisem să îmi iau inima în dinți și să merg la administrația facultății și să cer să pot plăti taxa eșalonat sau să îmi acorde măcar o amânare până făceam rost de bani. În momentul când ieșeam pe ușa camerei a sunat telefonul. Era un număr necunoscut dar am răspuns. Vocea de la celălalt capăt al firului mi-a spus că suna din partea facultății să mă anunțe că trebuia să fac anumite copii după actele mele pentru că primisem bursa de performanță și ocupasem și primul loc în anul al doilea fiindcă fusesem singurul student cu note foarte mari fără mărire de notă. Majoritatea studenților fuseseră la măriri în toamnă și obținuseră medii foarte apropiate, așa că nu se putea face departajarea pentru cele zece locuri bugetate. Comitetul facultății a hotărât atunci să facă un clasament după notele fără măriri. Ce am simțit atunci, nu pot exprima.

Dumnezeul meu și-a arătat puterea și minunile pe care le poate face atunci când noi nu mai putem face omenește nimic. El m-a luat de mână și mi-a arătat că îmi poartă de grijă și nu mă lasă niciodată singură. Nu numai că am obținut un loc la buget, dar mi-a dat și o sumă de bani destul de însemnată ca bursă pentru un an întreg din care să mă întrețin.

Lăudat fie Domnul Dumnezeu în veșnicii! Mulțumesc, Tată!

Statistici
  • Vizualizări: 617
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut incomplet
Opțiuni