Daniel Filip
Candidat Președinte CJ Arad
O altfel de Politică
Nimic fără Dumnezeu!
UCDR este un partid creștin-democrat.
A venit vremea pentru reclădirea încrederii că lucrurile se mai pot schimba, renașterea speranței că această țară se poate ridica prin muncă și responsabilitate, promovând un mod de a face politică, bazat pe valori, în care, interesele particulare sau de grup, să nu prevaleze în dauna drepturilor constituționale a fiecărui cetățean român.
Credem că fiind cetățenii acestei țări, cu toții, într-o măsură sau alta, suntem răspunzători de starea României.
De ce să te implici?
Modul nostru de a face politică este înrădăcinat în concepția creștină asupra umanității și responsabilității în fața lui Dumnezeu.
De ce o altfel de politică?
Noi credem că Dumnezeu a creat omul după chipul și asemănarea Sa.
Ca o consecință a acestei perspective creștine despre umanitate, credem în inviolabilitatea demnității ființei umane.
De ce prețuim omul?
Valori de bază și principii călăuzitoare
Credință creștină
Sfânta Scriptură – Biblia este sursa valorilor noastre, este standardul de care românii și România au cea mai mare nevoie.
Dragostea
Noi credem că binele comunității noastre depinde de măsura în care aplicăm principiul: „Să îți iubești aproapele ca pe tine însuți”.
Familia
Vom apăra și promova familia, definită ca unitate liber consimțită și asumată între un bărbat și o femeie.
Viață umană
Noi vom proteja și promova viața umană de la concepție și până la moarte, indiferent de stadiile ei de dezvoltare sau formele ei de manifestare.
Demnitatea umană
Vom respecta demnitatea umană, înțelegând că fiecare ființă umană are o valoare în sine, prin faptul că poartă în ea chipul lui Dumnezeu.
Adevăr, Dreptate
Noi vom lupta pentru ca adevărul și dreptatea să triumfe, chiar și atunci când sunt în defavoarea noastră, ca persoane sau ca grup.
Articole
UCDR: Adevărata Voce a Politicii Românești, Inspirată de Valorile Credinței
Uniunea Creștin Democrată din România (UCDR) reprezintă o voce puternică și proeminentă în peisajul politic românesc, dedicată promovării și apărării valorilor credinței și a principiilor etice în societatea contemporană.
Politica cu Conștiința Credinței: Rolul Principiilor Morale în Guvernare
În centrul valorilor creștine stau principii fundamentale precum iubirea, compasiunea, dreptatea și solidaritatea.
Transparența: Deschiderea Căilor Decizionale
Transparența în politică se referă la accesul publicului la informații despre deciziile și procesele guvernamentale.