Întinat de lume
Autor: John Bevere  |  Album: Frica de Domnul  |  Tematica: Păcat
Resursa adaugata de floridinmaracineni in 12/04/2019
    12345678910 0/10 X
Întinat de lume

   Se poate ca Lot să fi fost considerat neprihănit, însă a fost totodată un om lumesc. El nu a fost mai conştient de caracterul iminent al judecăţii decât locuitorii celor doua cetăţi depravate. Deşi era un om neprihănit Lot a fost luat pe nepregătite de ceea ce urma să se întâmple. Lot îi reprezintă pe creştinii lumeşti, carnali, cărora le lipseste frica arzătoare şi sfânta de Domnul. Relaţia lor cu Domnul nu este prea diferită de cea a fanilor ahtiaţi după celebrităţi cu cei pe care îi admiră.

   Faptul acesta se vede dupa locul ales de Lot drept casa -printre locuitorii Sodomei şi Gomorei- după genul de soţie pe ca şi l-a ales şi după copiii carora le-a fost mai târziu tată, în urma unor relaţii incesuoase: moabiţii şi amoniţii. Lot alesese ceea ce păruse la început a fi mai avantajos pentru el, însa, în final, alegerea lui s-a dovedit nechibzuită.

   În contrast cu el, Avraam a preferat să se separe de cei din jur. El era în cautarea unei cetăţi al cărei ziditor era Dumnezeu. Lot a ales părtăşia cu cei lipsiţi de evlavie în detrimentul unei vieţi de separare. Caile păcătoase ale celor din preajma cărora trăia au făcut ca, încetul cu încetul, neprihănirea lor sa pălească. Asocierea cu mediul acesta lipsit de evlavie şi-a făcut simţite efectele, în cele din urma, în vaiţa lui Lot si a urmasilor lui. Standardelel lui Lot nu erau stabilite de Dumnezeu ci de societatea în mijlocul căreia trăia. Lot a ajuns sa fie întristat de viaţa destrăbălată a acestor stricaţi - căci neprihănitul aceste, care locuia în mijlocul lor, îşi chinuia în toate zilele sufletul lui neprihanit, din pricina celor ce vedea şi auzea din faptele lor nelegiuite - 2 Petru 2.7-8. Jiua judecăţii ar fi venit peste Lot asemeni unui hoţ în timpul nopţii, daca n-ar fi fost îndurarea lui Dumnezeu şi prietenia Lui cu Avraama. DUMNEZEU A TRIMIS NISTE ÎNGERIMESAGERI LA FEL CUM VA TRIMITE PROFEŢIMESAGERI CARE-I VA AVERTIZA PE CREŞTINII FIREŞTI DIN BISERICĂ, AI CĂROR OCHI SUNT ORBI FAŢĂ DE JUDECATA CARE PLUTEŞTE ÎN AER.

   În vâltoarea şi furia judecăţii, soţia lui Lot a privit înapoi. Fusese avertizată să nu cumva sa se uite în urmă în timp ce Domnul avea să nimicească cetăţile pline de răutate. Însa soţia lui Lot fusese aşa de influenţată de lume încât chemarea acesteia din urma a fost mai puternică decât frica de Domnul. De aceea îi avertiza Isus pe credincioşii din epoca Noului Testament să-şi aminteasca de soţia lui Lot.

   Avraam se temea de Domnul. El era prietenul lui Dumnezeu. Lot se bucura doar într-o mica măsură de o asemenea relaţie. Avea doar atâta temere de Domnul cât sa scape cu viaţă din faţa judecăţii însă aceasta din urma i-a ajuns pe cei ce-i însoţeau.

   Mai târziu, s-a dovedit că Lot nu cunoştea nici gândurile, nici căile Domnului. Iacov le spune foarte direct credincioşilor:

   'Suflete preacurvare! Nu ştiţi că prietenia lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu? Aşa că, cine vrea să fie prieten cu lumea, se face vrăjmaş cu Dumnezeu. ' Iacov 4.4

   Nu se poate să iubim lumea şi să fim în acelaşi timp prieteni cu Dumnezeu. Iacov descrie starea unui credincios care caută încă să aibe o relaţie cu lumea ca cea a unui adulter şi duşman al lui Dumnezeu. Solomon ne spune:

   'Cine iubeşte curăţia inimii şi are bunăvoinţa pe buze este prieten cu împăratul' Proverbe 22.11

   Numai cei cu inima curată sunt prieteni cu Dumnezeu.

   Trebuie să ne întrebăm pe noi înşine: CE ÎMI CURĂŢĂ INIMA? IUBIREA MEA PENTRU DUMNEZEU?

   Dragostea pentru Dumnezeu trezeşte în noi dorinţa de purificare, însă nu ea ne curăţă inima. Putem să spunem că-L iubim mult pe Dumnezeu dar în acelaşi timp să iubim şi lumea. Aceasta este capcana în care au căzut milioane de credincioşi.

   Care este forţa capabilă să ne păstreze curaţi înaintea acestui Rege măreţ? Pavel a răspuns în termeni clari şi concişi:

   'Deci, fiindcă avem astfel de făgăduinţe, preaiubiţilor, să ne curăţăm de orice întinăciune a cărnii şi a duhului, şi să ne ducem sfinţirea până la capăt, în frica de Dumnezeu. ' 2 Corinteni 7.1

   ADEVĂRATA SFINŢENIE SAU CURĂŢIE A INIMII SE DESĂVÂRŞESTE SAU SE MATURIZEAZĂ PRIN FRICA DE DOMNUL!

   'Prin frica de Domnul se abate omul de la rău. ' Proverbe 16.6

     .    .    .

   

   

   

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 763
  • Export PDF: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni