De ce nu domnesc în viaţă unii creştini?
Autor: John Bevere  |  Album: Neabătut  |  Tematica: Meditatii
Resursa adaugata de floridinmaracineni in 11/04/2019
    12345678910 0/10 X
Preluate cu permisiune din Cloud Library
De ce nu domnesc în viaţă unii creştini?

   ... toţi cei care au primit darul fără plată harul lui Dumnezeu sunt împuterniciţi să se distingă în viaţă.

   Suntem meniţi să fim cap si nu coadă, mereu deasupra împrejurărilor vieţii şi nu îngenunchiaţi de ele. Suntem chemaţi să exercităm o influenţă exemplară, în Numele Împărăţiei, aducând pe Pământ modul de viaţă pe care l-a avut Dumnezeu în plan pentru oameni.

   DE CE NU TRĂIESC TOŢI CREŞTINII ÎN FELUL ACESTA? DE CE MAJORITATEA CREDINCIOSILOR E ÎNGENUNCHEATĂ DE VIAŢĂ ÎN LOC SĂ DOMNEASCA ASUPRA VIEŢII?   SONDAJUL DESFÂŞURAT LA NIVEL NAŢIONAL ÎN ANUL 2009 A SCOS LA IVEALĂ FAPTUL CĂ 98 LA SUTĂ DINTRE CREDINCIOSII AMERICANI NU SUNT CONSTIENŢI DE ADEVĂRUL CĂ HARUL DIVIN CONSTITUIE ÎMPUTERNICIREA LUI DUMNEZEU ÎN VIAŢA LOR. DIN NEFERICIRE, CRED CĂ SONDAJUL ACESTA NE REPREZINTĂ PE NOI, BISERICA DIN ÎNTREAGA LUME APUSEANĂ.

   Din pricina ignoranţei faţă de puterea supranaturală pe care Dumnezeu ne-a pus-o la dispoziţie prin harul Său, marea majoritate a credinciosilor nu este în stare să trăiasca aşa cum doreste Tatăl. Creştinii nu se deosebesc mai deloc de tribul african care avea Land Roverul, însă căruia îi lipsea cunoştinţa privitoare la rolul de mijloc de transport al maşinii. Sătenii aceia continuau să meargă pe jos şi să poarte în spte greutăţi mari pe distanţe lungi.

   Al doilea motiv pentru care cei mai mulţi credinciosi nu domnesc în viaţă va constitui subiectul dezbătut de acum înainte în carte. Vom începe cercetând cuvintele adresate de Isusu lui Nicodim, un fruntaş al iudeilor, care a venit pe ascuns să pună niste întrebări Învăţătorului. Isus a început astfel:

   'Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu'

   Isus vorbeste despre A VEDEA Împărăţia. Însă afirmaţia următoare a pus în lumină un aspect diferit:

   'Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate SĂ INTRE în Împărăţia lui Dumnezeu. '

   De ce schimbă Isus accentul trecând de la VEDEREA Împărăţiei -versetul 3- la INTRAREA în Împărăţie -versetul 5-? (Ioan 3.3; Ioan 3.5) Dacă aplicăm numai cunoaşterea limbii noastre pentru interpretarea biblică, se poate întâmpla cu uşurinţă să ne scape adesea înţelesul şi semnificaţia adevărată a textului. Întoarcerea la limba originală ne ajută să distingem mai bine ce vrea Dumnezeu să înţelegem.

   Când Isus vorbeste despre Împărăţia lui Dumnezeu, se referă de fapt la STĂPÂNIREA SAU DOMNIA LUI DUMNEZEU. Cuvintele greceşti folosite cel mai adesea pentru Împărăţia lui Dumnezeu sunt BASILEIA TOU THEOS. THEOS este termenul care înseamnă DUMNEZEU în vreme ce BASILEIA se traduce drept REGALITATE, DOMNIE, CÂRMUIRE. BASILEIA DERIVĂ DE LA TERMENUL GRECESC PENTRU bază, fundaţie. Unii cercetători cred ca traducerea cea mai potrivită pentru 'basileia tou Theos' este 'domnia lui Dumnezeu' sau 'cârmuirea suverană a lui Dumnezeu'. Îmi place mult termenul 'suveran' Una dintre definiţiile lui este 'putere supremă'.

   De exemplu, în rugăciunea domnească, Isus ne îvaţă sa ne rugăm:

   'Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-Se Numele Tău; vie Împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, aşa si pe Pământ' Luca 11.2

   Iată înţelesul literal al cuvintelor Lui: 'Tatăl nostru care esti în ceruri, Tu eşti Dumnezeu Atotputernic. Vie stăpânirea Ta supremă, plină de putere. Facă-se voia Ta, precum în cer şi pe Pământ'. O problemă care se ridică este că majoritatea oamenilor care aud aceste cuvinte se gândesc la ele la timpul viitor desi Împărăţia lui Dumnezeu a venit deja. Ea nu s-a instaurat în mod fizic, aşa cum a profeţit Isaia, eveniment care va avea loc atunci când Isus va stăpâni pentru totdeauna, iar influenţa Satanei se va sfârşi.

   Împărăţia a venit din punct de vedere spiritual. Ea este înlăuntrul nostru, al celor ce facem parte din poporul care a încheiat un legământ cu Dumnezeu, căci Isus a spus:

   'Împărăţia lui Dumnezeu nu vine în aşa fel ca să izbească privirile. Nu se va zice: 'Uite-o aici! ' sau 'Uite-o acolo! '. Căci Împarăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru'. Luca 17.20-21

   Datorită lucrării înfăptuite de Cristos pe  Calvar, Împărăţia se găseşte acum în fiecare ucenic al Său.

   Noi suntem chemaţi să-I extindem graniţele şi stăpânirea oriunde suntem şi mergem. Avem menirea de a domni în viaţă prin darul fără plată şi plin de putere al harului divin, care ne-a fost încredinţat prin Isus Cristos.

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 523
  • Export PDF: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni