Crescând în Cristos
Autor: John Bevere  |  Album: Neabătut  |  Tematica: Meditatii
Resursa adaugata de floridinmaracineni in 10/04/2019
    12345678910 0/10 X
Preluate cu permisiune din Cloud Library
Crescând în Cristos

   Nivelul autorităţii şi puterii noastre sporeşte pe măsură ce facem faţă cu succes necazurilor. Cu alte cuvinte, ne dezvoltăm şi creştem în ce priveste exercitarea mandatului nostru de a de a domni în viaţă. Dacă ne întoarcem la îndemnul lui Pavel de a ne înarma, ajungem să înţelegem mai bine:

   'Astfel dar, fiindcă Cristos a pătimit în trup, înarmaţi-vă şi voi cu acelaşi fel de gândire. Căci cel ce a pătimit în trup a sfârşit-o cu păcatul; pentru ca, în vremea care-i mai rămâne de trăit în trup, să nu mai trăiască după pofetele (dorinţele) oamenilor, ci după voia lui Dumnezeu. ' 1 Petru 4.1-2

   Cei care au răbdat necazul AU ÎNCETAT SĂ MAI PĂCĂTUIASCĂ.

   Ce vrea să spuna Petru prin cuvintele acestea? Apostolul se referă la dobândirea maturităţii spirituale, la transformarea într-un om matur în Cristos. Un om din Împărăţia lui Dumnezeu care este un 'adult spirtitual' nu mai trăieşte după dorinţele oamenilor, ci este dedicat pe deplin voii lui Dumnezeu, căreia i se supune. El nu mai cedează în faţa presiunilor venite din partea sistemului lumii, ci îi poate nărui acum întăriturile. Pavel descrie puterea aceasta în 2 Corinteni 10.6 ca pe una gata să pedepseasca orice neascultare, atunci când credinciosul îşi face partea în ce priveşte propria-i ascultare.

   Trebuie să ne reamintim ca, oricare ar fi vârsta noastră, atunci când ne nastem în familia lui Cristos, avem statura unor copilaşi, iar El aşteaptă ca noi să creştem. Iată ce ne porunceşte Domnul:

   Ca nişte prunci născuţi de curând, să doriţi laptele duhovnicesc şi curat, pentru ca prin el să creşteţi spre mântuire' 1 Petru 2.2

   După cum creşterea în puterea fizică prezintă diferite etape (pruncie, copilărie, maturitate), şi creşterea spirituală are etapele ei. Pavel afirma următoarele:

   'Nu v-am putut vorbi ca unor oameni duhovniceşti, ci a trebuit să vă vorbesc ca unor oameni lumeşti, ca unor prunci în Cristos. ' 1 Corinteni 3.1

   Creştinii din Corint vizaţi în acest pasaj se poate sa fi fost maturi ca vârstă, însă erau prunci în ce priveşte maturitatea spirituală. Este trist când un credincios rămâne în etapa aceasta.

   În altă epistolă, Pavel ilustrează următoarea etapa a creşterii spirituale, şi anume copilăria:

   'Să nu mai fim copii, plutind încoace şi încolo, purtaţi de orice vânt de învăţătură'. Efeseni 4.14

   Tot Pavel scrie:

   'Fraţilor, nu fiţi copii la minte, ci la răutate fiţi prunci; iar la minte fiţi oameni mari' 1 Corintenei 14.20

   Trebuie să fim la fel de inocenţi ca şi pruncii când vine vorba despre răutate însă, în ce priveşte înţelegerea şi statornicia, suntem chemaţi să fim credincioşi maturi.

   Un prunc răspunde potrivit felului în care este crescut, fie el bun sau rău. Copiii sunt totodată vulnerabili şi uşor de influenţat. Însă un adult ştie cel mai adesea care îi este poziţia şi nu poate fi clintit cu atâta uşurinţă de felurite influenţe negative. Scriptura ne îndeamnă să creştem în Cristos, ca sa putem sta neclintiţi pe temelia adevărului, dând la o parte în mod eficient sau pedepsind orice neascultare. Potrivit spuselor lui Pavel, este nevoie de înţelegere pentru a fi maturi în Cristos. Pe lângă aceasta, trebuie avute şi alte aspecte în vedere.

   CUM CREŞTEM NOI DIN PUNCT DE VEDERE SPIRITUAL?

   Ne va fi de folos dacă vom lua în discuţie dezvoltarea fizică şi mintală. De ce depinde cresterea fizică şi ce anume o limitează? TIMPUL! Aţi văzut vreodată un copilaş de şase luni care să măsoare un metru optzeci? Nu, de obicei e nevoie de cinsprezece pâna la opsprezece ani pentru a ajunge la înălţimea unui adult. Creşterea fizică SE PETRECE ÎN TIMP.

   Dezvoltarea mintală, spre deosebire de cea fizică, nu este limitată de timp. Am întâlnit tineri de 14 ani care absolviseră liceul şi care sunt cunoscuţi sub numele de 'copii minune'. Am întâlnit si oameni de 50 de ani care terminaseră liceul. Aşadar, dezvolatrea mintală sau intelectuală nu este o funcţie a timpului, ci una care ţine de ÎNVĂŢARE. Trebuie să treceţi din clasa întâi în clasa a doua, să continuaţi cu a treia, a patra, a cincea etc. Însă puteţi parcurge procesul acesta cât de rapid sau cât de lent doriţi.

   Depinde oare şi cresterea sau maturizarea de timp ori este limitată de el? Ei bine, am văzut oameni care erau născuţi din nou abia de un an, dar care deja crescuseră în ce priveste maturitatea spirituală. Am dat şi peste unii care fuseseră mântuiţi d epeste douăzeci de ani dar care înca purtau 'scutece', spiritual vorbind şi care le făceau multe necazuri liderilor şi celorlalţi fraţi în credinţă.

   Aşadar, maturitatea spirituală nu este în funcţie de timp.

   ...

   

   

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 477
  • Export PDF: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni