Păziţi de puterea lui Dumnezeu-4-
Autor: Andrew Murray  |  Album: Predare totală  |  Tematica: Meditatii
Resursa adaugata de floridinmaracineni in 04/12/2018
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot
Păziţi de puterea lui Dumnezeu-4-

   Te-ai gândit vreodată că în fiecare acţiune de har, în inima ta, tu ai întreaga omnipotenţă a lui Dumnezeu acţionând spre binecuvântarea ta?

   Dacă un om bogat ar fi să-mi dăruiască nişte bani, să zicem 100 de lire, îi iau şi plec. Mi-a dat ceva din ce era al lui; restul şi-l păstrează pentru sine. Dar nu acelaşi lucru este în cazul puterii lui Dumnezeu.

   Dumnezeu nu poate să se lipsească de o parte a puterii Sale, de aceea eu pot experimenta puterea şi bunătatea lui Dumnezeu doar atâta timp cât sunt conectat şi în părtăşie cu El, iar atunci când vin în contact şi părtăşie cu omnipotenţa lui Dumnezeu eu am la dispoziţie omipotenţa lui Dumnezeu ca ajutor pentru întreaga zi.

   Un fiu s-ar putea să aibă un tată foarte bogat şi de îndată ce primul va fi pregătit pentru demararea unei afaceri tatăl va spune: 'Poţi dispune de câţi bani ai nevoie pentru întreprinderea ta. ' Tot ce are tatăl este la dispoziţia fiului. Şi la fel este cu Dumnezeu, Dumnezeul tău Cel Atotputernic. Poate că nici nu poţi cuprinde acest lucru, te simţi ca un mic vierme! Da, omnipotenţa Lui este necesară pentru a păzi atât fiecare viermişor care trăieşte în praf cât şi universul, şi de aceea omnipotenţa Sa este mult mai necesară în ocrotirea sufletului tău şi al meu de puterea păcatului.

   Dacă doreşti să creşti în har, începe aici: învaţă să te laşi păzit de Dumnezeu în toate gândurile, studiile, rugăciunile,   meditaţiile, hotărârile, faptele, întrebările tale.

   Învaţă că eşti păzit de Dumnezeul tău Atotputernic. Ce nu va face Dumnezeul Cel Atotputernci pentru copilul care se încrede în El? Biblia spune: 'nespus mai mult decât cerem sau gândim noi'. Trebuie să înveţi să cunoşti şi să te încrezi în Omniprezenţă, şi apoi vei trăi aşa cum ar trebui să o facă un creştin.

   Ce puţin am învăţat să-L studiem pe Dumnezeu şi să înţelegem că o viaţă sfântă este o viaţă plină de Dumnezeu, o viaţă care-L iubeste pe Dumnezeu şi care Îl aşteaptă pe El, care se încrede în El şi care-I permite să o binecuvinteze! Nu putem împlini voia Domnului decât prin puterea Sa. Dumnezeu ne dă primele experimentări ale puterii Sale pentru a ne pregăti să dorim mai mult şi sa cerem tot ceea ce poate face El. Dumnezeu să ne ajute să ne încredem în El în fiecare zi!

   Alt gând. Această ocrotire nu este doar atotcuprinzătoare şi omnipotentă ci este continuă şi neîntreruptă.

   Oamenii zic uneori: 'Timp de o săptămână sau o lună Dumnezeu m-a păzit minunat; am trăit în lumina Feţei Sale şi ce bucurie am avut în părtăşia cu El!

   M-a binecuvântat în lucrarea mea pentru alţii! Mi-a dăruit suflete şi au fost momente când am simţit că sunt purtat spre cer pe aripi de vultur. Dar nu a continuat. Era prea bine; nu putea să dureze. '

   Iar alţii spun: 'A fost nevoie să cad, ca să rămân în smerenie. ' Iar alţii zic: 'Ştiu că a fost vina mea dar nu prea poţi trăi tot pe culmi. '

   Dar poate exista vreun motiv pentru care ocrotirea lui Dumnezeu să nu fie continuă?

   Gândeşte-te puţin. Viaţa întreagă este o continuitate neîntreruptă. Dacă ea s-ar întrerupe pentru o jumătate de oră eu aş fi mort, viaţa ar dispare. Viaţa înseamnă continuitate, iar viaţa lui Dumnezeu este viaţa Bisericii Sale, viaţa este puterea Sa omnipotentă lucrând în noi. Iar Dumnezeu ni se înfăţişează drept Cel Atotputernic, oferindu-Se să fie Ocrotitorul nostru, iar ocrotirea Sa înseamnă că zi de zi, clipă de clipă, Dumnezeu ne va păzi.

Pe noi, doar o inimă rea și necredincioasă ne poate despărți -spiritual-de Dumnezeu, căci El ne ocrotește în fiecare clipă.....„Dacă Și-ar lua El înapoi duhul și suflarea, tot ce are viață ar pieri”
Adăugat în 06/12/2018 de loredanam
Statistici
  • Vizualizări: 833
  • Export PDF: 1
  • Comentarii: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni