Cauzele şi originea unei căderi -2-
Autor: Marc Tapernoux  |  Album: Urmăriţi sfinţenia  |  Tematica: Educatia copiilor & tinerilor
Resursa adaugata de floridinmaracineni in 20/09/2018
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot
Cauzele şi originea unei căderi -2-

   Mândria şi încrederea în sine

   'Aceasta nu mi se va întâmpla mie! ' Iată ce gândim în noi înşine când aflăm de căderea vreunuia din fraţii noştri. Petru plin de încredere în sine afirma: 'Chiar dacă toţi ar avea un prilej de poticnire, eu nu voi avea. ' Sun judecaţi cu severitate alţii. Avem pretenţia sa învăţăm pe alţii dar Cuvântul ne spune: 'tu deci, care înveţi pe alţii, pe tine însuţi nu te înveţi? ' Domnul trebuie uneori să ne lase să urmăm pe calea voinţei noastre proprii pentru ca să nvăţăm printr-o experienţă dureroasă, unde duce ea.

   'Mândria merge înaintea pieirii, şi trufia merge înaintea căderii. '

   Lipsa de părtăşie şi de evlavie

   Nu e nevoie de prea mult timp ca inima noastră să se lase acaparată de deşertăciuni, de lucrurile care se văd dar care nu sunt decât pentru o vreme. Diavolul se slujeşte de orice ca să ne abată de la Domnul chiar de lucruri zise legitime: ocupaţii profesionale, afecţiuni naturale etc. Nu se mai ia timp pentru hrana sufletească din Cuvântul Domnului şi pentru cultivarea partăşiei cu Domnul Isus prin rugăciune. Dacă Domnul nu intervine în har ca sa ne trezească prin Duhul, firea păcătoasă învinge. Avem un exemplu în David şi în toate uneltirile lui cu privire la Urie. Credinciosul firesc poate să cadă mai jos ca un om din lume. David a devenit un criminal fără ca, aproape un an de zile să-l mustre cugetul, până când Dumnezeu i-a spus prin gura proorocului Natan: 'Tu eşti omul acela. '

   Influenţele

   Credinciosul trebuie sa ia seama la influenţele pe care mediul înconjurător le exercită asupra lui, ca şi la cei ce-l înconjoară mai de aproape. În felul acesta, Avraam temându-se de foamete, a coborât în Egipt făra sa-l fi trimis Dumnezeu. Acolo, de frica egiptenilor el minte şi este izgonit din ţară. Ba mai mult, ia cu el pe Agar, slujitoarea care, timp de 25 de ani va fi o pricină de mare tulburare pentru familia sa, până acolo că a fost nevoit să o izgonească în condiţii dezonorabile. Lot păstrase amintirea câmpiilor Egiptului udate şi înverzite. Când el si unchiul lui au fost nevoiţi sa se despartă, Lot invitat de Avraam ca să aleagă, si-a ridicat ochii şi a văzut toată câmpia Iordanului udată ca Ţara Egiptului şi îşi alege Sodoma, alegere care îi atrage ruină spirituală şi materială. Influenţa Egiptului patrunsese în familia lui Avraam. Cei care au raspunderea sufletelor, în special părinţii care au copii tineri, să vegheze să-şi protejeze familia de atmosfera lumii. Pe de altă parte, fiecare soţ să fie conştient de influenţa bună sau rea, pe care o exercită asupra celuilalt soţ. Şi, în sfârsit, tinerii credincioşi să vegheze să nu se lase antrenaţi de prietenii sau legături strânse lumeşti.

   RESTAURAREA

   David era în jur de 50 de ani când a avut grozava cădere pe care o vom cerceta acum. De-a lungul vieţii sale, Dumnezeu îl copleşise cu numeroase binecuvântări, aşa după cum i le reaminteşte proorocul Natan. Din pricina aceasta, el era şi mai vinovat că s-a comportat aşa cum ştim. Şi totuşi, Domnul îl iartă şi îi restaurează sufletul. Aşa este harul dumnezeiesc care, după ce ne-a mântuit, ne însoţeşte de-a lungul vieţii noastre ca să ne înveţe, să ne păzească de căderi şi dacă am căzut, să ne ridice.

   Dar, restaurarea aceasta comportă o adâncă lucrare în suflet.

   

Mă tem că după biruințe spirituale și după succese materiale suntem cel mai expuși la cădere....
Adăugat în 16/10/2018 de loredanam
Statistici
  • Vizualizări: 587
  • Export PDF: 1
  • Comentarii: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni