Sfinţenia lucrează în tot ce suntem şi în tot ce facem.

  1. În trupul nostru:

   Cuvântul lui Dumnezeu declară că trupul nostru este pentru Domnul. 'El este Templul Duhului Sfânt, de aceea trebuie să slăvim pe Dumnezeu în trupul nostru'. Credinciosul este îndemnat  '... să-şi stăpânească vasul în sfinţenie si cinste, nu în aprinderea poftei... Căci Dumnezeu nu ne-a chemat la necurăţie, ci la sfinţire. ' Noi avem preţiosul rivilegiu de 'a aduce trupurile noastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu', adică de a le consacra în întregime lucrării Sale.

  2. În gândurile noastre:

   Dumnezeu îndeamnă la sfinţenia 'omului din lăuntru. '. 'Păzeşte-ţi inima mai mult ca orice, căci din ea ies izvoarele vieţii'. 'Dar Tu ceri ca adevărul să fie în adâncul inimii... ' Apostolul Pavel îndemna pe corinteni să se curăţească de orice întinăciune a cărnii şi a duhului ducând până la capăt sfinţenia în frică de Dumnezeu. Viaţa lui Hristos în noi nu va putea să-şi găsească bucuria acolo unde Domnul Hristos nu şi-o poate găsi. Duhul lui Hristos, în noi, n-ar putea să fie diferit de Duhul care era în Hristos, 'Dar cine se lipeşte de Domnul, este un singur duh cu El. '

  3. În vorbirea noastră:

   Sfinţirea vorbirii nostre decurge din sfinţirea gândurilor noastre. Trebuie să evităm trei primejdii:

   - DEFĂIMĂRILE,

   - VORBELE DEPLASATE ŞI NESĂNĂTOASE,

   - MINCIUNA, care include şi EXAGERĂRILE.

   Câte turburări şi despărţiri au fost provocate de defăimări, bârfeli, clevetiri, vorbiri de rău!

   Un frate bătrân a scris:

   'Nimic nu arată o stare de inimă mai de plâns, şi nimic nu poate fi o piedică mai mare în calea binecuvântării, decât un duh de cenzură şi de critică'.

   Cuvântul condamnă cu asprime VORBELE MURDARE, CUVINTELE NECHIBZUITE, UŞURATICE.

   MINCIUNA al cărei tată este Satan, este incompatibilă cu sfiţenia. 'Nu vă minţiti unii pe alţii... ', 'Lepădaţi... orice vicleşug... '.

   MINCIUNA reflectă o falsitate interioară de care Dumnezeu are oroare, căci El vrea ca adevărul să fie în omul dinlăuntru.

  4. În umblarea noastră:

   Credinciosul e chemat să manifeste sfinţenia în toată umblarea sa, după modelul desăvârşit pe care Domnul ni l-a lăsat: 'Cine zice că rămâne în El, trebuie să traiască şi el cum a trăit Isus. ' Tot ce este nedemn de Domnul Hristos este nedemn de un credincios. Această sfinţenie va fi caracterizată prin lumină în toată comportarea noastră. Voi '... sunteţi lumină în Domnul. Umblaţi deci ca nişte copii ai luminii... Cercetaţi ce este plăcut înaintea Domnului... '

   Scopul sfinţeniei deci este ca cel credincios sa se asemuiască tot mai mult cu Domnul Isus, încă de aici de pe pamânt. Desăvârşirea va fi atinsă în cer căci acolo VOM FI ASEMENEA LUI.

   Atunci, nu va mai fi nici o diferenţă între MODEL şi aceia pe care i-a sfinţit El. Scopul slăvit al lui Dumnezeu va fi relizat din plin 'vom fi asemenea chipului Fiului Său' care, 'VA SCHIMBA TRUPUL STĂRII NOASTRE SMERITE ŞI-L VA FACE ASEMENEA TRUPULUI, SLAVEI SALE. '

   Ceea ce face posibilă împlinirea acestui minunat plan al lui Dumnezeu, este lucrarea Domnul Hristos de la cruce. Vom înainta în sfinţenie în măsura în care vom aprecia în adevărata ei valoare această lucrare a lui Hristos.

    Aceasta este dorinţa Domnului, ca toţi preaiubiţii Lui să ajungă 'la starea de om matur, la înălţimea plinătăţii în Hristos' şi ca ei să crească 'până la EL, care este Capul, Hristos. '