Hristos s-a născut!
Autor: Pastor Ioan COCIRTEU -BCB2  |  Album: Meditatii  |  Tematica: Nașterea Mântuitorului
Resursa adaugata de elveniva in 24/12/2015
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot
Hristos s-a născut!

Hristos S-a născut !
“Şi a născut pe Fiul ei cel întâi născut…”
Luca 2:7a
Iubiţi fraţi şi surori în Hristos, iată că avem parte de harul lui Dumnezeu ca să putem sărbători şi în anul acesta Întruparea Domnului Isus. Evenimentul acesta a avut loc acum mai bine de 2000 de ani, dar a rămas mereu proaspăt în inimile credincioşilor, pentru că prin el ne-a fost adusă mântuirea. Acesta a fost scopul pentru care Domnul Isus S-a născut.
Naşterea Domnului Isus ne vorbeşte despre o nevoie a omenirii.
Mântuitorul nu ar fi venit pe pământul nostru dacă starea noastră spirituală, relaţia noastră cu Dumnezeu ar fi fost una bună. Dimpotrivă, Scriptura ne spune că pe pământ era întunerec şi necaz. Oamenii erau în păcat şi se îndreptau spre moarte. În astfel de condiţii, Dumnezeu a decis să-L trimită în lumea noastră pe Domnul Isus, unicul Său Fiu ca să ne răscumpere şi să ne înfieze. Aşadar, Întruparea nu este o etapă de decor în planul lui Dumnezeu, ci satisfacerea unei nevoi uriaşe: nevoia de mântuire !
Naşterea Domnului Isus ne vorbeşte despre o relatie cu dumnezeirea.
Niciodată n-am fi intrat în legatură cu Dumnezeu, dacă n-ar fi venit Dumnezeu la noi prin Isus Hristos. El, Domnul nostru, a deschis universul cunoaşterii, al dragostei, al iertării şi al milei dintre cer si pământ. Venind Mântuitorul aici jos, s-a realizat acea pace de care noi ca oameni aveam nevoie- pacea dintre noi si El. În urma acestui mareţ act Dumnezeul infinit a devenit Tăticul nostru. Familia Lui a devenit familia noastră. Ce ştie El ne face cunoscut si nouă. Moştenirea Lui e pentru noi. Toate acestea prin naşterea Domnului Isus.
Naşterea Domnului Isus ne vorbeşte despre o comunitate pe pamant.
Odată mântuiţi, suntem aşezaţi în cea mai de dorit comunitate de pe pământ, Biserica. Cel ce S-a întrupat a format-o şi a promis că o va proteja până când o va duce în slavă. Ea n-ar fi existat fără Capul ei. Însă, EL a venit, a crescut, a ieşit în lume ca Mesia şi a spus “…Eu Îmi voi zidi Biserica Mea…’ Această adunare umană trebuie să se călăuzească după principiile lui Dumnezeu. Ea Îl vesteste pe El şi contribuie la lărgirea Împaratiei lui Dumnezeu aici pe pământ. Într-o zi glorioasă însă, existenta noastră va fi mutată în cer.
Dragii mei, înţelegem noi pe deplin ce ni se întâmplă prin naşterea Domnului Isus? E rugaciunea mea catre Domnul să nu îngăduie niciunuia dintre noi să risipim harul nespus de mare pe care îl avem. Golul sufletului nostru a fost umplut, căldura familiei lui Dumnezeu ne este suficientă, iar domnia Lui în viata noastră o acceptăm cu cea mai mare bucurie.
Sarbatori fericite !

Pastor Ioan Cocirteu.

Statistici
  • Vizualizări: 1406
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni